În epocă, exista convingerea că există o legătură între copiii sau animalele născute cu malformaţii şi diferite calamităţi. Diformităţile erau considerate semne rele încă din Antichitate. În Roma antică, copiii născuţi cu malformaţii erau înecaţi imediat după naştere sau arşi de vii, iar familia lor plătea 27 de virgine să se roage pentru a îndepărta de gospodărie spiritele rele.

În Evul Mediu, oamenii tindeau să asocieze fenomenele negative cu copiii născuţi cu malformaţii. La Oradea, în anul 1586, autorităţile raportau naşterea unui copil cu patru brațe. Un an mai târziu, izbucnea în oraş epidemia de pestă. La Beiuş, în aceeaşi perioadă, se raporta naşterea unui purcel cu două capete și opt picioare, care lătra ca un câine.

În oraşul Lőcse, în 1554, se năştea un copil cu cap de mânz, iar evenimentul a fost urmat de pestă. La fel s-a întâmplat şi la Kézsmárk, unde o mamă a născut un copil cu cap de urs; se spunea că femeia gravidă obişnuia să admire statuia unui urs, ridicată în localitate.

Astăzi vorbim despre ignoranţa şi lipsa de educaţie a celor care dădeau unor fenomene normale conotaţii paranormale. Dar şi unii dintre cei mai instruiţi oameni ai vremurilor respective au considerat „monștrii” ca pe un avertisment asupra unor nenorociri mari și a unor epidemii devastatoare, sau semn de război. Însuşi înţeleptul rege Matei Corvin (1458 – ‎1490) avea o aversiune totală faţă de toți oamenii șchiopi, cocoșați sau diformi din naştere, considerându-i creatura diavolului. Persecuta şi roşcaţii, despre care prejudecata populară spunea că sunt un fel de demoni.

În vara anului 1566, contele Zrínyi Miklós, castelan la Szigetvár, a găsit la Óvár un măgar care avea cap de cerb şi picioare de căprioară. A fost convins că prevesteşte o mare nenorocire. Şi a avut dreptate, pentru că în septembrie 1566, după o lună de asediu, trupele lui Soliman Magnificul cucereau cetatea apărată de Zrínyi, iar pe acesta îl ucideau în confruntarea finală.

În secolul al XIX-lea societatea a devenit mult mai deschisă faţă de copiii născuţi cu malformaţii, dar încă nu a fost pregătită să îi primească. De regulă, lucrau lângă circurile ambulante, unde reprezentau atracţii pentru care publicul plătea bani frumoşi.

Unul dintre cazurile celebre a fost cel al baronesei Sidonia de Bárcsy, născută în Ungaria, dar probabil din familie românească, dacă ţinem cont că şi-a botezat fiul Nicu. Sidonia s-a măritat cu baronul de Bárcsy, un bărbat de 200 kg, cu care l-a conceput pe Nicu. La 12 zile după naştere, femeia de 19 ani a observat că începe să îi crească barba. Şi-a smuls-o o vreme, dar nu a putut păstra secretul prea mult. Soţul ei a constatat anomalia şi i-a interzis să se radă sau să îşi smulgă firele de păr. Ca urmare, faţa tinerei a fost acoperită de un păr des. Mai târziu, s-a constatat că Nicu s-a oprit din creştere, suferind de nanism. Baronul de Bárcsy a recunoscut oportunitatea unei afaceri, şi-a organizat propria trupă de circ, cu soţia şi fiul său, şi a bătut America şi vestul Europei în lung şi în lat, dobândind o avere din spectacolele susţinute. Oamenii erau curioşi să vadă „monştrii” cu sânge albastru… După moartea soţului, Sidonia s-a recăsătorit cu un indian cherokee (pe care îl cunoscuse la circ ca „indianul cu cel mai lung păr din lume”). Fiul ei, Nicu, a murit la vârsta de 91 de ani, în 1976.

Nici astăzi nu putem spune cu toată convingerea că aceşti nefericiţi sunt acceptaţi fără probleme în societatea noastră care se proclamă deschisă şi tolerantă…

Dr. ANDREI ANDO