Vom fi colindați de copiii beneficiari ASPIS din Arad și Vladimirescu, urmați de un grup de colindători din Șagu. Progamul muzical va fi completat de Beck Corlan & Band cu un recital de muzica contemporană.
Cu ocazia celebrării a cinci ani de activitate, Asociația ASPIS și fondatorii săi – Daliana și Adrian Pereș – vă invită în data de 14 decembrie 2014 începând cu ora 13:30 la evenimentul „ASPIS – 5 ani de asistență socială”, care va fi găzduit de Atrium Mall – piațeta principală (parter, lângă liftul panoramic). Evenimentul se bucură de participarea doamnei Claudia Boghicevici, deputat în Parlamentul României și a doamnei Erika Stark, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Arad. Pe parcursul evenimentului beneficiarii serviciilor de asistență la domiciliu vor împărtăși din experiența lor cu ASPIS, iar Aniela Duma, coordonator operațional ASPIS, vă va prezenta planurile noastre de viitor.
Programul muzical special va include colinde de Crăciun interpretate de beneficiarii Asociației ASPIS, elevi ai Școlii Ilarion Felea din Arad alături de elevii Școlii Gimnaziale din Vladimirescu, urmați de un Grup de colindători din Șagu. În încheiere Beck Corlan & Band ne vor încanta prin concertul de muzică contemporană.
Atelierul de creație ASPIS – vă va oferi posibilitatea să creați singuri sau să participați la crearea de obiecte decorative de sezon. Fondurile strânse vor fi destinate dezvoltării programelor sociale ASPIS și cu precădere copiilor defavorizați social.
ASOCIAŢIA ASPIS este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, care promovează creşterea calităţii vieţii persoanelor cu nevoi speciale (sau cu dizabilităţi fizice, psihice sau sociale) prin instruirea vocaţională în vederea integrării în câmpul muncii şi în societate. ASPIS oferă beneficiarilor săi servicii de asistenţă la domiciliu si cursuri de utilizarea computerului-TEOC (contact: Aniela Duma, aniela.duma@asociatia-aspis.ro) şi activități educaționale precum cursuri de limba engleză, cluburi de vacanță și program de afterschool (contact: Rahela Lucaciu, rahela.lucaciu@asociatia-aspis.ro). ASPIS dezvoltă un sistem de reabilitare şi asistenţă socială centrate pe persoană, implicând în acest proces familia şi cercul apropiat al beneficiarului. Asociaţia ASPIS promovează calitatea în servicii, bazată pe standarde europene şi mediază la nivel local, national şi european în interesul beneficiarilor săi. Asociaţia ASPIS este membră a Federației PLUS. Evenimentul este sponsorizat de firmele: Instal Group, Astra Rail Industries, Maresi, Gothic-Dagis, Pizza Cinci Colțuri, Florăria Laura, Plant Land Timișoara, Grace Decorations și II Car & Home Hi-Fi, fiind susținut și găzduit de Atrium Mall Arad.
Atrium Mall Arad este un centru comercial cu o arhitectură unică, poziționat în inima oraşului Arad. Organizat pe trei nivele, mall-ul conţine 150 de unităţi pe o arie totală de peste 67.500 metri pătraţi dedicați shopping-ului și distracției. Atrium Mall Arad este situat chiar între gara centrală a oraşului şi autogară, accesibil din orice punct al oraşului, atât cu maşina, cât şi cu transportul public. Branduri internaționale și naționale se regăsesc prezente în cadrul mall-ului: H&M, C&A, LC Waikiki, New Yorker, CiclyBand, Otter, Deichmann, Motivi, Orsay, Sephora, , Leonardo, Effect, Media Galaxy, Cinema City și mulți alții.
ASPIS – cinci ani de asistenta sociala la Atrium Mall
14 Decembrie 2014 ora 13:30 – Veniți la aniversare! ASOCIAŢIA ASPIS vă invita la aniversarea de cinci ani care va avea loc în Atrium Mall, Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!