Proiectul de hotărâre privind Regulamentul privind publicitatea, reclama și afișajul în Municipiul Arad a intrat ieri în dezbatere publică. O dezbatere tipică Aradului care spune multe despre societatea civilă, modul în care arădenii înţeleg să-şi apere drepturile, fie ei persoane fizice, fie juridice, dar şi de cât de dispusă e administraţia să aplece cu adevărat urechea la părerile arădenilor. La toate aceste capitole stăm rău, spre foarte rău.

La dezbaterea publică de marţi de la sala Ferdinand a Primăriei Arad am numărat vreo 30 de persoane, dintre care 20 din structurile statului – de la Primărie, Recons, Poliţie Locală etc. – pe liderul ULALA Arad, Dorina Lupşe, prezentă la astfel de dezbateri mai mereu, doi sau trei arădeni cu firme de publicitate şi câţiva necunoscuţi. 

Mai mult, trist pentru un oraş care se vrea tratat occidental, arhitectul şef al Aradului, Radu Drăgan, a citit parte mare din proiect, de parcă ideea nu era cea a unei dezbateri în cunoştinţă de cauză în care arădenii vin în scris dar mai ales verbal cu propuneri pertinente şi cunosc din scoarţă în scoarţă regulamentul. Şi, la fel de trist, citirea reglementărilor din proiect a durat mai mult decât propunerile celor interesaţi.

Patru intervenţii au fost de toate, pertinente ce-i drept. Prima a venit din partea Dorinei Lupşe, care a cerut ca regulamentul să fie în limba română (termenii folosiţi pentru diverse forme de reclamă să fie traduşi în limba noastră), în condiţiile în care această lege locală e pentru toată lumea, nu doar pentru cei din domeniu.

Deşi pe moment a adus zâmbete pe feţele unora, propunerea s-a lăsat comentată până la sfârşit, cu argumente pro şi contra, semn că încă ţinem la modul în care ne exprimăm şi că, desigur, avem orgolii.

Cel de al doilea arădean care a intervenit a cerut o chestiune cât se poate de normală pentru a putea începe punerea în aplicare a regulamentului: inventarierea tuturor panourilor publicitare, stabilirea proprietarilor acestora, în condiţiile în care „multe dintre aceste panouri din Arad sunt ale unei firme care s-a desfiinţat sau este în procedură de faliment, dar pe aceste panouri continuă să se facă reclamă. Dacă va exista o evidenţă clară a acestor panouri, a proprietarilor lor şi a situaţiei lor juridice, vom avea în sfârşit cu toţii şanse egale, ne vom putea bucura cu toţii de domeniul public al Aradului”. S-au dat şi exemple de astfel de panouri: la Podgoria, la UTA şi Gară, pe Calea Victoriei etc.

Cel de al treilea arădean care a luat cuvântul a propus ca reclamele să nu poată fi afişate decât pe faţadele clădirilor renovate, această propunere fiind considerată o pârghie extrem de bună pentru Primărie în lupta de înfrumuseţarea Aradului. Arădeanul a mai propus şi structuralizarea publicităţii în centrul istoric, definirea unui standard în baza căruia să se facă reclamă, a unei matrice, aşa cum se întâmplă în oraşe precum Salzburg, o propunere care a fost pe gustul viceprimarului Bognar Levente, dar nu neapărat pe gustul celor care au scris regulamentul.

S-a pus şi problema reclamei din staţiile de tramvai (e campanie electorală totuşi, iar reclamele de aici sunt vizibile mai mult ca niciodată) şi stabilirea unei reguli clare chiar şi pentru acestea.

Ultimul cetăţean o ridicat o problemă extrem de fină, dar cât se poate de dureroasă: dacă un arădean vrea în curtea imobilului său, care nu e situat pe centru, să-şi pună un afiş, de ce trebuie să meargă la primărie pentru avize şi dacă nu cumva acesta nu este un abuz de putere.

Arhitectul şef Radu Drăgan a considerat că doar aşa poate fi apărat oraşul de injurii şi calomnii, dar a recunoscut că proiectul e perfectibil. Nu se vrea însă să se împingă prea mult în timp aplicarea lui, în condiţiile în care, odată aplicat, vor apărea firesc chestiuni ce se impun a fi modificate şi îmbunătăţite. Drăgan a mai spus doar că regulamentul „e o dorinţă a noastră de a civiliza oraşul”. Să sperăm doar că aşa o să fie, legal şi fără parti-pris-uri.