Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a solicitat Ministerului Educației și Cercetării Științifice să sisteze pentru moment acest proiect. Prezent la ședința FSLI de la București, liderul SDÎ Arad a declarat că s-a luat această decizie pentru că în toate școlile, 1.000 la nivel național, au existat nemulțumiri din partea profesorilor. „La Arad am primit memorii și notificări de la mai multe din cele 23 de școli implicate în acest proiect. Aceeași situație a fost și în plan național, în mai multe județe din țară, existând aceste nemulțumiri din partea cadrelor didactice. Am solicitat ministerului să sisteze acest proiect până la lămurirea situației”, a punctat Ieneșescu.
Argumentele aduse de sindicaliști fac referire, așa cum am mai scris, la nerespectarea legilor privind furnizarea de date cu caracter personal, la inutilitatea postării acestor documente, precum și la imposibilitatea scanării unui număr atît de mare de documente într-un interval atât de scurt.
Au cerut sistarea proiectului PODCA
Au cerut sistarea proiectului PODCA
Proiectul strategic PODCA, care a stârnit nemulțumirea profesorilor din cele 23 de școli arădene, profesori implicați fără acordul lor în acest proiect al Ministerului Educației poate fi sistat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
1
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
1
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!