ARAD. Metoda „accidentul” face alte victime la Arad. Este vorba despre o femeie de 66 de ani și un bătrân de 70 de ani, care au dat unui bărbat 5.000 de euro, respectiv 10.000 de lei. Celor doi pensionari li s-a comunicat telefonic că fiii lor au provocat accidente rutiere soldate cu victime și că, pentru a-i face scăpați, trebuie să dea 5.000 de euro, respectiv 10.000 de lei. Păcăleala a avut loc în cursul acestei luni, iar escrocul s-a întâlnit cu cei doi în municipiul Arad pentru a lua banii.
„În fapt, în cursul acestei luni, o femeie de 66 de ani şi un bărbat de 70 de ani au sesizat poliţiştii despre faptul că au fost apelaţi telefonic de către un bărbat, care pretinzând că este avocat i-a informat că fiii lor au provocat accidente rutiere cu victime şi pentru a le rezolva situaţiile, a solicitat suma de 5.000 de euro, respectiv 10.000 de lei. Atât femeia cât şi bărbatul, ambii din municipiul Arad, s-au întâlnit cu pretinsul avocat căruia i-au dat sumele pretinse de bani. Ulterior, realizând că au fost înşelaţi, cei doi au sesizat poliţia”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 21 de ani din Călăraşi, bănuit că i-ar fi înşelat în acest mod, pe cei doi arădeni şi a fost adus la Arad pentru audieri. Asupra acestuia au fost găsite sumele de bani însuşite prin înşelăciune şi au fost restituite integral, celor doi păgubiţi.
Potrivit IPJ Arad, poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, însă, după ce le-au fost restituiţi banii, cei doi arădeni şi-au retras plângerile împotriva tânărului care i-a înşelat.
Au dat 5.000 de euro, respectiv 10.000 de lei unui escroc
Doi pensionari arădeni au fost înșelați cu 5.000 de euro, respectiv 10.000 de lei prin metoda „accidentul”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!