În sala festivă a şcolii, publicul cald şi receptiv a răsplătit cu aplauze cele mai frumoase momente ale programului: corul şcolii, fragmente din istoricul evenimentului prezentate de elevii claselor V-VIII. La final directorul şcolii, prof. Pompiliu Moldovan a vorbit despre importanţa acestei zile subliniind faptul că este „sărbătoarea noastră, a tuturor românilor”, mulţumind totodată elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor care au contribuit la reuşita acestei activităţi.
Au sarbatorit Marea Unire
ARAD. A devenit o tradiţie ca de 1 Decembrie, elevii Şcolii Generale „Avram Iancu”Arad, îndrumaţi de cadrele didactice (consilier educativ prof. Hanc Mihaela, Tiberiu Muller, Luminiţa Petruşe şi Palaghia Mariana), să sărbătorească Ziua Naţională a României şi Marea Unire printr-un program artistic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!