„În ceea ce priveşte compania care asigură salubrizarea menajeră şi Asociaţile Locative s-a ajuns la o negociere cu privire la modificări ale contractului de prestări servicii. Aceste modificări au în vedere modalitatea de reziliere a contractului în ceea ce priveşte notificarea şi situaţia unor persoane care înregistrează debite”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad.
Au solicitat modificarea contractului
ARAD. Reprezentanţii firmei care asigură salubrizarea menajeră în Arad, SC Polaris SRL şi reprezentanţii Asociaţiilor Locative au avut o întâlnire în urma căreia au negociat modificarea anumitor părţi ale contractului de prestări servicii. Aceaste modificări vor fi supuse dezbaterii în şedinţa de joi a CLM.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața, în jurul orei 8:30, la un siloz în care este depozitat rumeguș, în apropierea de Șofronea.
UT Arad
Rezultatul meciului UTA – CFR Cluj ar putea stopa una dintre echipe din drumul spre play-off.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
2
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.
România
Judecătoria Sectorului 1 a decis marți ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
8
Local
De la ora 19 va fi proiectat filmul „Vocea lui Hind Rajab”, câștigătorul Leului de Argint la Veneția.
Citiți principiile noastre de moderare aici!