Reamintim că fosta directoare este cercetată pentru luare de mită în formă continuată, iar părinții sunt chemați pentru a da informații legate de plata diferitelor sume pentru care, se presupune, nu au fost tăiate chitanțe. Cazul a intrat în atenția presei în luna iulie, atunci când directorul Țoldan a fost schimbat din funcție, după 15 ani de directorat, ca urmare a începerii urmăririi penale.
Audieri in cazul Toldan
ARAD. Dosarul ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în care este cercetată fosta directoare a grădiniței PP14 din Arad, Rodica Țoldan, este departe de a se încheia. Numărul mare de părinți, peste 180, chemați la audieri, face ca cercetările să nu fie încă finalizate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
1
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
2
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!