La eveniment au participat peste 50 de persoane – arhitecți, studenți, oameni de cultură și iubitori ai cărților de specialitate , confirmând interesul publicului arădean pentru dialogul intelectual.
Volumul lansat propune o reflecție asupra originilor arhitecturii, dincolo de istoria clădirilor și a stilurilor. Augustin Ioan pornește de la întrebarea fundamentală „de unde începe arhitectura?” și explorează noțiunea de loc, relația dintre om și spațiul construit, precum și sensul profund al actului de a construi. Cartea îmbină filosofia, istoria, antropologia și teoria arhitecturii într-o abordare accesibilă atât specialiștilor, cât și cititorilor interesați de marile întrebări despre locuire și civilizație.
Dialogul purtat cu publicul a depășit prezentarea propriu-zisă a cărții, transformându-se într-o discuție despre identitate, memorie culturală și rolul arhitecturii în definirea comunităților. Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări autorului și să obțină autografe.
Prin astfel de evenimente, Casa Pianului Jacques Faix își consolidează rolul de ferment cultural al Aradului, devenind un loc în care întâlnirile dintre autori, idei și public contribuie la dinamizarea vieții intelectuale a orașului. Lansarea volumului Originar(h) a demonstrat că există un public interesat de dezbateri consistente și de cărți care invită la reflecție asupra fundamentelor culturii și arhitecturii contemporane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!