La controlul de frontieră, şoferul a prezentat un certificat de înmatriculare şi o asigurare tip carte verde eliberate de autorităţile belgiene, respectiv de o firmă de asigurări din aceeaşi ţară. „Existând suspiciuni asupra autenticităţii documentelor şi a plăcuţelor de înmatriculare politiştii de frontieră au demarat verificări, stabilindu-se faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie din Belgia încă din luna iunie 2015”, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Tânărul a declarat că a cumpărat autoturismul în luna octombrie, din Franţa, în urma unui anunţ pe internet, cu 950 de euro, cu această ocazie primind atât documentele, cât şi plăcuţele de înmatriculare. Şoferul a precizat că nu ştia că autoturismul este radiat din circulaţie. „Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră arădeni s-au sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul radiat din circulaţie, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au mai spus cei de la frontieră.
Autoturism radiat din circulaţie, depistat de poliţiştii de frontieră
Autoturism radiat din circulaţie, depistat de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak au depistat un tânăr de 25 de ani din Sibiu care conducea un autoturism marca Renault - cu numere de înmatriculare eliberate de autorităţile franceze - radiat din circulaţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Militarii români din Irak au revenit sâmbătă în țară, decizia de retragere fiind determinată de evoluțiile recente ale situației de securitate din regiune, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Local
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a declarat sâmbătă, la Arad, că a susţinut reducerea cotelor de lucrători din afara Uniunii Europene pentru a lăsa spaţiu pentru angajarea forţei de muncă locale, adăugând că unele companii preferă străinii deoarece sunt „mână de lucru plătită minimal, vulnerabilă şi uşor dispensabilă”.
Mapamond
Un iranian și o româncă au fost puși sub acuzare după ce au încercat să pătrundă în perimetrul unei baze navale care găzduiește forța de descurajare nucleară a Regatului Unit, informează sâmbătă PA Media și dpa.
1
Local
În preambulul Zilei Poliției Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, polițiștii arădeni vor veni în fața arădenilor cu autospeciale, armament și demonstrații.
România
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar obține 35% din voturi, Partidul Social Democrat (PSD) - 22%, Partidul Național Liberal (PNL) - 14%, iar Uniunea Salvați România (USR) - 11%, arată un sondaj Avangarde făcut public sâmbătă.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!