Furtul a avut loc în noaptea de 31 mai spre 1 iunie. Autoutilitara, parcată pe raza orașului Curtici, a fost lăsată neasigurată și asta din cauza sistemului de închidere care era nefuncțional. Însă, mai mult de atât, cheile au fost lăsate în interiorul autovehiculului. Așa că tinerii au mers la plimbare cu autoutilitara furată, fiind prinși, la scurt timp, în trafic. Polițiștii orașului Curtici, împreună cu cei din Sântana, au depistat autovehiculul în trafic, la sensul giratoriu de pe drumul național 79, Arad-Oradea. „În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, trei tineri cu vârste între 16 și 18 ani, din Curtici, au sustras o autoutilitară de pe raza orașului, care ar fi fost lăsată neasigurată – sistem de închidere nefuncțional – și cu cheile în interiorul autovehiculului. În urma investigațiilor efectuate și în cooperare cu polițiștii orașului Sântana, autovehiculul a fost depistat în trafic, la sensul giratoriu de pe DN 79, fiind oprit la intrarea în orașul Curtici. Autoutilitara a fost recuperată și restituită persoanei vătămate, iar pe numele celor trei tineri a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Autoutilitară furată din Curtici de trei adolescenți
Autoutilitară furată din Curtici de trei adolescenți
Reactualizat la:
Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, toți din Curtici, au sustras o autoutilitară, polițiștii depistându-i în trafic, la sensul giratoriu de pe DN 79.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!