ARAD. Potrivit ANM, în intervalul menționat sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50l/mp. Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Arad recomandă populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere, în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale. “În situația manifestării vântului puternic, le reamintim cetățenilor să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia. Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu încerce traversarea râurilor prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”, au atenționat reprezentanții ISU Arad.
Avertizare de instabilitate atmosferică pentru județul Arad
Avertizare de instabilitate atmosferică pentru județul Arad
Începând de marți, 27 septembrie 2022, de la ora 11:00, județul Arad se află sub avertizare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă până miercuri, 28 septembrie, la ora 06:00, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.
România
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.
România
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plata restanțelor salariale către magistrați.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari, informează CEDO într-un comunicat de presă dat publicității joi.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administrația Prezidențială.
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
1
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!