Deşi nu sunt mulţi în oraş, au organizat Balul Slovacilor din Pecica. Evenimentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică (24-25 octombrie), în hala agroalimentară din vecinătatea pieţei mari şi a sălii de box din localitate. Au participat aproximativ 220 de persoane – marea majoritate români şi unguri, dar nu au lipsit nici slovacii, cărora le-a fost dedicat evenimentul ajuns acum la a şasea ediţie. Pe lângă persoanele de etnie slovacă din Pecica, la bal au participat şi slovaci din localităţile vecine Peregu Mare, Semlac şi Nădlac. Au fost alături de petrecăreţi şi primarii oraşelor Pecica şi Nădlac – Petru Antal, respectiv Vasile Ciceac. Atmosfera a fost întreţinută de orchestra lui Ianko Kundla din Peregu Mare. A susţinut un moment artistic şi Ansamblul de dansuri populare slovace Salaşan din Nădlac. Chiar şi meniul servit a avut specific slovăcesc: pâine cu untură de porc, cu ceapă şi brânză deasupra – la aperitiv – şi găluşte slovăceşti la desert. De precizat, că fiecare participant a plătit 30 de lei.
Organizatorii Balului Slovacilor din Pecica sunt Stanislav Ribovici, Blazena Karkus şi Dalimir Szokola. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Primăriei din oraş. Potrivit primarului Petru Antal, la Pecica trăiesc în jur de 100 de persoane de etnie slovacă sau căsătorite cu slovaci.
Balul Slovacilor din Pecica
Balul Slovacilor din Pecica
Evenimentul a reunit 220 de persoane – slovaci, unguri şi români – din oraşul gazdă şi din localităţile învecinate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
9
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!