Este vorba de bănci noi, prevăzute cu jardiniere mari pe post de picior de susținere, decorate cu panseluțe, dar fără spătar. „Mobilierul stradal a fost achiziționat anul trecut, respectiv bănci și coșuri de gunoi, pentru asociațiile de proprietari, dar vor fi montate şi în diverse locuri din municipiu. Băncile au costat 1.848 lei/bucata cu tot cu TVA”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Bănci noi în faţa Primăriei
Bănci noi în faţa Primăriei
Au apărut, subit, în cursul acestei săptămâni pe platoul din fața Palatului Administrativ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!