Patru Parohii Ortodoxe din Arad vor primi în plus 450.000 de lei, astfel: 200.000 de lei Grădiște 2, 100.000 de lei Aradul Nou 2, 50.000 de lei Micalaca Veche Orizont, 100.000 de lei Micalaca Nouă Zona 300. „Aceste Parohii au biserici în construcție și de aceea ni s-a solicitat de către Episcopie susținerea lucrărilor”, spune primarul Gheorghe Falcă.
Bani pentru biserici
Reactualizat la:
Arad. În rectificarea bugetară ce va fi supusă aprobării CLM în ședința de vineri este cuprinsă și suplimentarea Programului de susținere a cultelor religioase pe anul 2012.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat într-un interviu apărut luni în publicația britanică The Financial Times (FT) că și-ar dori să preia controlul asupra petrolului iranian, calificându-i drept „proști” pe criticii săi din interiorul SUA, potrivit dpa.
Local
Luna aprilie aduce, pe lângă spectacolele de teatru, și două recitaluri de poezie religioasă – unul la catedrala de la Podgoria, celălalt la teatru.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Mapamond
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică o „încălcare a libertății religioase”, după ce Patriarhul latin al Ierusalimului a fost împiedicat de poliția israeliană să celebreze liturghia de Duminica Floriilor catolice în Biserica Sfântului Mormânt, transmite AFP.
2
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
România
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
4
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
1
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!