Mijlocul de transport marfă, înmatriculat în România, era condus de un tânăr de 21 de ani. Cu ocazia controlului fizic al autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit ascuns, în compartimentul de marfă, sub o pătură, un bărbat, cetăţean român în vârstă de 32 ani. Șoferul a precizat polițiștilor de frontieră că a uitat să îl trezească pe conaţionalul său în momentul în care a ajuns la controlul de frontieră. „În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului ascuns era emis, de către autorităţile române măsura complementară de siguranţă să nu părăsească teritoriul României fără acordul prealabil al instanţei pe o perioadă de trei ani, ca urmare a faptului că este condamnat cu suspendare pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră. Poliţiştii de frontieră efectueaza cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.
Bărbat ascuns într-un microbuz pentru a ieşi ilegal din ţară
Bărbat ascuns într-un microbuz pentru a ieşi ilegal din ţară
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac-Nagylak au descoperit un tânăr în vârstă de 32 ani, care a fost ascuns în interiorul unui microbuz, sub o pătură, cu intenţia de a fi trecut ilegal frontiera româno-maghiară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!