El spune că, deşi convocarea într-o nouă şedinţă extraordinară era programată pentru miercuri, aceasta a fost amânată pentru joi dimineaţă, la ora 9,00, deoarece în ultimul moment au apărut noi elemente incriminatoare la adresa preşedintelui. „Cu certitudine, un astfel de element poate fi considerată şi declaraţia ameninţătoare pe care a făcut-o în urma evenimentelor de marţi, din Parlament. Este inadmisibil să ameninţi România cu repercusiuni de natură economică, în caz că îţi pierzi funcţia. Aceasta demonstrează încă odată cât de mult l-a interesat soarta ţării, în comparaţie cu propriile sale interese”, a declarat deputatul liberal. În altă ordine de idei, Calimente susţine că are informaţii că, dacă va fi suspendat şi, apoi, demis, Traian Băsescu are intenţia de candida pentru un nou mandat, deoarece nu şi l-a terminat pe cel de al doilea. Alegerile prezidenţiale anticipate ar urma să aibă loc concomitent cu cele parlamentare.
Basescu mai vrea un mandat
Reactualizat la:
ARAD. Deputatul Mihai Calimente este convins că USL va aduna suficiente voturi pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu, ori joi, ori vineri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!