Oportunitate pentru beneficiarii Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad. Începând de marți 20 octombrie, timp de o săptămână, persoanele aflate în centrele de zi pentru vârstnici, tinerii din cadrul căminului social și cei din centrul multifuncțional vor avea prilejul să vadă exponatele aflate în Muzeul Județean din Arad. Muzeul le va oferi intrarea gratuită și un ghid însoțitor pe toată durata vizitei.
Acțiunea se derulează la inițiativa Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară din Arad, instituție subordonată Primăriei Municipiului Arad, în colaborare cu Muzeul Județean Arad, aflat sub tutela Consiliului Județean Arad. „Mă bucur că această colaborare între o instituție a Primăriei Aradului și una a Consiliului Județean se derulează prin această acțiune. Sunt de părere că este una venită în sprijinul comunității locale. Vorbim de beneficiari ai direcției noastre, persoane vârstnice sau din rândul celor tineri care poate nu au avut ocazia să viziteze acest obiectiv turistic, încărcat de istorie al Aradului. Pe viitor sper să reușim, tot așa, printr-o colaborare cu alte instituții aflate în subordinea Consiliului Județean, să oferim un zâmbet pe fața celor instituționalizați în unitatea noastră” – a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad.
Beneficiarii DDAC, acces gratuit la Muzeu
Beneficiarii DDAC, acces gratuit la Muzeu
Tineri şi vârstnici aflaţi în evidenţele Direcţiei vor avea prilejul să vadă gratuit exponatele de la Muzeul Județean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!