ARAD. Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” Arad cer Consiliului Judeţean să introducă în lista bunurilor patrimoniului public al judeţului Arad trei unităţi de bibliotecă ce au intrat în inventarul instituţiei de cultură pe parcursul anului 2018. Cei de la Biblioteca Judeţeană explică exact şi despre ce unităţi este vorba. A fost achiziţionat manuscrisul „Amorul prin carele sau alunecat, şi sau ofticat Lucreţia din cetatea Suna în Italia din care i sau tras şi moartea”, o carte redactată de Ioan Barac în anul 1826, la Braşov. „Lucrarea, nepublicată până acum, a luat drumul Aradului în 1830, când Ioan Barac (1776-1848), scriitor şi cărturar de seamă, reprezentant al Şcolii Ardelene, predă profesorului de la Preparandia arădeană Alexandru Gavra (1797–1884) textul Lucreţiei spre publicare. Este un document cu valoare istorică şi literară menit a îmbogăţi fondul documentar al bibliotecii, completând colecţia celor 650 de manuscrise aflate în posesia Bibliotecii Judeţene Arad”, spun cei de la bibliotecă. Valoarea de inventar a acestei lucrări este de 1.229 de lei. O altă achiziţie a Bibliotecii Judeţene este colecţia de ziare „Arader Kundschaftsblatt”, numerele 1-37 (ianuarie – septembrie 1849). „Document relevant pentru istoria presei din România şi pentru istoria comunităţii locale arădene, completează colecţia anilor 1839-1846 a ziarului arădean aflată la Biblioteca Judeţeană Arad, ziar care a fost publicat începând cu anul 1837”, spun reprezentanţii bibliotecii despre colecţia de ziare. Valoarea de inventar a acesteia este de 275 de lei. În sfârşit, ultima unitate intrată în inventarul instituţiei de cultură în anul 2018 este o carte album cu reproduceri de hărţi din regiunea Dunării între anii 1650 şi 1800, denumită „Fliessende Räume”, autor Wolf Josef. Cartea a fost editată în anul 2017, iar valoarea ei de inventar este de 50 de lei. „Ţinând cont de natura acestor colecţii, Biblioteca Judeţeană A.D. Xenopol Arad solicită declararea acestora de interes public judeţean şi cuprinderea lor în patrimoniul public al Judeţului Arad”, mai anunţat cei de la Biblioteca Judeţeană.
Biblioteca Judeţeană, mai bogată cu... 1.554 de lei
Biblioteca Judeţeană, mai bogată cu... 1.554 de lei
În inventarul bibliotecii au intrat, în cursul acestui an, trei unităţi de bibliotecă evaluate la 1.554 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!