Așadar, polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă având în vedere că victima accidentului a decedat. Accidentul în urma căruia septuagenarul și-a găsit sfârșitul a avut loc miercuri, 27 februarie, pe strada Banu Mărăcine. Bărbatul se deplasa pe bicicletă când a fost lovit de un autoturism marca Mercedes condus de un adolescent de 18 ani, din Arad. Victima a rămas la pământ în urma impactului, iar la sosirea echipajului medical de prim ajutor era conștient, vorbind cu martorii accidentului. În drum spre Unitatea de Primire Urgențe Arad, septuagenarul a suferit un stop cardio respirator – pe lângă rănile provocate de impact: politraumatisme și plăgi multiple -, cadrele medicale reușind într-un final să-l stabilizeze. După acest episod, bărbatul a fost intubat și internat la secția Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a decedat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști în ceea ce privește împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentul rutier s-a constatat că „miercuri, în jurul orei 10:25, un bărbat din Arad a condus o bicicletă pe strada Iustin Marșieu înspre strada Banu Mărăcine, iar la intersecția cu strada Banu Mărăcine a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe drumul prioritar de un tânăr de 18 ani din Arad”.
Pe de altă parte, șoferul autoturismului a povestit că biciclistul ar fi trecut linia continuă și i-ar fi sărit în față, în timp ca martorii accidentului au spus că au văzut doar bicicleta zburând prin aer.
Biciclistul lovit de un autoturism pe Banu Mărăcine a decedat
Biciclistul lovit de un autoturism pe Banu Mărăcine a decedat
Bărbatul în vârstă de 79 de ani a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
Local
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.
Local
Un arădean de 64 de ani a împrumutat 2.300 de euro de la doi bărbați, tată și fiu, acceptând să plătească o dobândă lunară de 500 de euro. Deși a achitat dobânda, a rămas fără autoturismul BMW pe care îl lăsase drept garanție.
Mapamond
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters.
1
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Mapamond
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE.
3
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!