Acesta a mai adăugat că unii dintre membrii Partidului Conservator Arad şi-ar fi manifestat dorinţa de a se înscrie în PRM. „Vom analiza atent aceste solicitări, deoarece PRM este un partid deschis tuturor românilor, dar nu vom accepta carierişti şi traseişti politici”, a mai spus Filip.
Bilant si sedinte, in judet
ARAD. Recent Partidul Romania Mare Filiala Arad şi-a încheiat întâlnirile politice zonale din zona Crişului Alb - zona Almaş şi Beliu, şi municipiul Arad. „PRM Arad a crescut cu cinci procente faţă de situaţia constatată în decembrie 2010, fapt ce conferă speranţe îndreptăţite pentru campaniile anului 2012”, punctează Dorin Filip, preşedintele PRM Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
3
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!