„Este o realitate recunoscută chiar de primari ai PSD, printre care Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, care au spus că administraţiile locale sunt în «faliment nedeclarat», nu mai pot asigura funcţionarea. Acesta este modelul administraţiei PSD: falimentul! Pentru a asigura promisiuni mincinoase şi a da iluzia unei guvernări care ajută oamenii, politicieni ca Dragnea, Dăncilă, Fifor au pus poveri pe administraţia locală şi au tăiat fondurile pentru investiţii. Sunt decizii iresponsabile, care au afectat grav dezvoltarea comunităţilor dinamice din România, printre care şi Aradul, au afectat ritmul de creştere. Parlamentarii PSD Arad au votat sistematic pentru tăierea fondurilor pentru investiţii ale oraşului şi au căutat să justifice atitudinea lui Dragnea şi a Guvernului. Iată că acum primarii PSD sunt cei care vin şi arată unde a adus Guvernul acesta România, administraţia: la faliment! Noi, la Arad, găsim surse de finanţare şi continuăm dezvoltarea, folosim fondurile europene şi continuăm să investim şi să construim. Dar este o realitate, acest Guvern a afectat grav ritmul de creştere al marilor oraşe, ne trage în jos. Avem nevoie de un alt Guvern, care să încurajeze investiţiile şi să înţeleagă că proiectele locale duc România înainte”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.
Bîlcea: „Modelul administraţiei PSD este falimentul!”
Bîlcea: „Modelul administraţiei PSD este falimentul!”
Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, acuză Guvernul PSD că „a adus administraţiile locale în pragul falimentului”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!