Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
Toate sărbătorile creştine sunt prilejuri de mare bucurie, aşa cum simt toţi cei ce le ţin cu evlavie. Angajând mai ales pe cei mai mici sau pe tineri care au viaţa înainte, Crăciunul este sărbătorit cu o bucurie la o treaptă deosebită. Este aceea care în sufletele tuturor stăruie permanent, constituind, parcă, măsura intensităţii multora sau puţinelor bucurii pe care viaţa personală şi colectivă le presară în curgerea obişnuită. Aceasta pentru că bucuria Crăciunului are un fior religios, ce ajută fiecăruiasă perceapă tăria propriei credincioşii faţă de învăţătura şi viaţa creştină.Cei din vechime întreţineau permanent această stare de bucurie la toată înălţimea ei prin urările la momente festive şi nu mai puţin ca formulă de salutare. De fapt, bucuria se exprimă nu numai prin cuvinte, ci şi prin gest, ţinută sau însăşi expresia chipului. Anturajul, ca dealtfel mediul chiar, dă nuanţă potrivită stării sufleteşti. E de-ajuns ca la răstimpuri, cu sau fără nostalgie, să revină în amintire Crăciunul, poate în mod ideal, cu peisajul de iarnă şi colindul prin nămeţi la gazde binevoitoare, în lumina înserării cu ivirea astrelor ce străjuiesc bisericuţe sau gospodării modeste, în aşteptarea sublimă a lui Moş Crăciun, oglindind moşteniri ancestrale, pentru ca fiinţa întreagă să fie mişcată de ceea ce este mai presus de ea. Viziunea se întregeşte cu icoana evenimentelor biblice şi care se îmbie nu doar pentru memorie, ci ca retrăire a lor de către toţi cei în sărbătoare.O astfel de bucurie se transmite din generaţii şi de la o persoană la alta, angajând şi pe cei care, din diferite pricini, nu pot dovedi sensibilitatea cerută. Ori, Naşterea Domnului, prin ceea ce înseamnă ca renaştere a omenirii şi înnoire a lumii, îndreaptă totul spre desăvârşire. Dincolo de greutăţile de orice fel, se afirmă bucuria împlinirii adevăratelor năzuinţe ale omului, chemat să pună în lumină minunea creaţiei şi a vieţii.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Bucuria se defineşte în mod obişnuit ca o stare de satisfacţie morală, proprie conştiinţelor adevărate, generând sentimentele de certitudine pentru făptuirea sau împlinirea datoriei; mulţumire sufletească vie în faţa realităţii, pricinuită de un eveniment fericit ori de o lucrare jertfelnică. Cuvântul ca atare e folosit de multe ori cu diferite sensuri şi pe variate planuri de existenţă. Este, de pildă, şi o bucurie falsă, aceea a celui răutăcios la necazul celui bun. Adevărata bucurie este cea de la Dumnezeu, ca har sau dar de sus şi roadă a Duhului Sfânt. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: “Trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului ; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi, iar de vă purtaţi în duhul, nu sunteţi sub Lege… Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă –răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”. Însăşi “Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt”, adaugă acelaşi apostol într-alt loc. O astfel de bucurie, cultivată prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu rostit de Biserică, devine una a credinţei în cei credincioşi, cum afirmă Cartea Faptelor Apostolilor. Autorul acesteia, Sfântul Luca, mai precizează şi în Evanghelia sa : “S-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.” În rugăciunea arhierească, Domnul, în grija faţă de învăţăceii Săi, cere ca aceştia să fie păziţi în numele Părintelui ceresc, adăugând următoarele: “Acum vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.” Prin cuvântul ce aşază firea noastră deasupra celorlalte fiinţe sau lucruri, ne împărtăşim bucuriile, ca şi necazurile, găsind în mijlocul de comunicare siguranţa aceloraşi simţăminte, raţiuni sau doriri, aşa cum lămurit arată şi unul dintre marii teologi români. El precizează că „Nevoia unora de alţii şi prezenţa lui Dumnezeu în obligaţia simţită de oameni de a-şi satisface reciproc această nevoie, se trăieşte nu numai în ajutorul ce şi-l dau prin sfătuire, încurajare, mângâiere şi faptă de ajutorare, ci şi în orice comunicare afectuoasă în general… Omul îşi comunică prin cuvânt nu numai gândurile, ci şi bucuriile şi durerile. Sau chiar în comunicarea gândurilor e o bucurie şi, uneori, o durere pe care şi-o alină prin aceasta. Bucuria comunicată prin cuvânt se măreşte, căci face să se adauge la ea bucuria celui căruia i se comunică. Durerea comunicată prin cuvânt se micşorează, căci povara ei e preluată de altul, sau e relativizată de acela… Prin cuvânt se comunică unul altuia, dar bucuria lor este că în această comunicare fiecare îl simte pe celălalt ca deosebit. În comunicarea durerilor prin cuvânt şi în participarea la ele prin cuvânt, fiecare întăreşte umanitatea celuilalt şi şi-o întăreşte, în acelaşi timp, pe a sa proprie”. Natura înconjurătoare însăşi se împărtăşeşte din această lucrare, cum vrea să arate pilda semănătorului, în care acesta este Însuşi Dumnezeu, iar sămânţa cuvântul Său, care este primită cu bucurie în locul unde e aruncată, dar încolţeşte doar în pământul bun sau roditor. Dacă bucuria aduce în suflete cuvântul lui Dumnezeu, cu cât mai mult Însuşi Fiul sau Cuvântul Veşnic, prin întruparea Sa! Neascultarea cuvântului a adus omului tristeţea căderii, iar comuniunea cu Însuşi Cuvântul întrupat redă marea bucurie pe care o exprimă în felul propriu fiecare parte a creaţiei. Întruparea e vestită şi pregătită într-o atmosferă de bucurie, precum arată şi textul biblic privind Bunavestire prin cuvintele Arhanghelului Gavriil către Sfânta Fecioară, adică: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Bunecuvântată eşti tu între femei”; precum şi ale rudei sale Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi anume: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat cu bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu de Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”. Apoi, odată cu naşterea Pruncului, îngerul Domnului a zis păstorilor din ţinutul Betleemului: “Nu vă temeţi. Căci, iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David!” Tot aşa şi magii de la răsărit, în căutarea Celui ce S-a născut, “văzând steaua s-au bucurat cu bucurie mare”. Ori, cât de mare poate fi bucuria de a vedea viaţa înmugurind sub pronia divină, însuşi evanghelistul a consemnat prin cele deja arătate cu privire la ocrotirea fraţilor mai mici. Sfânta Tradiţie, prin scrierile Părinţilor Bisericii, dă la fel mărturie, despre bucuria generală produsă de evenimentul ce a îndreptat rostul lumii.Dintre ei, Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul la Naşterea Domnului se exprimă astfel: “Să ne bucurăm deci şi să ne veselim. Căci dacă Ioan, fiind în pântecele mamei, când a intrat Maria la Elisabeta, a săltat, cu atât mai mult noi trebuie să săltăm şi să ne bucurăm, când nu vedem pe Maria, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru astăzi născut şi să ne minunăm şi să ne spăimântăm de măreţia întrupării, care depăşeşte orice înţelegere”. Încă şi imnografia într-un mod ales redă bucuria zilei când intonează: “Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, propovăduind taina ce este de faţă”… sau la fel: “Să se bucure cerul, să se veselească pământul!”Cele mai cunoscute mărturii în acest sens le dau şi colindele din care amintim următoarele versuri: “Astăzi S-a născut Hristos/ Mesia chip luminos,/Lăudaţi şi cantaţi / Şi vă bucuraţi!”sau în contextul magilor: “luând fiecare/bucurie mare, care bucurie/şi aici să fie”. Tot aşa “Veniţi astăzi credincioşii să săltăm/De Naşterea lui Hristossă ne bucurăm”. De menţionat şi rânduiala Acatistelor, ca imne ale bucuriei, în care Mântuitorul este numit “Izvorul bucuriei”, iar Maica Domnului “Bucuria tuturor celor necăjiţi”.Să nu se uite că, una dintre cele mai apreciate creaţii ale muzicii simfonice se intitulează “Oda bucuriei”, ce aminteşte mesajul ceresc de pace şi bunăvoire între oameni.
Dreptmăritori creştini şi creştine,
În Duminica primă a postului pregătitor al praznicului ce îl petrecem, Pastorala semnată de Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu toţi Ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a pus la inima clerului şi poporului dreptcredincios recomandările privind Anul Omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, răspunsul întregii eparhii arădene constituindu-se în donaţii ce în ziua de prăznuire vreau să fie asemenea darurilor magilor de odinioară aduse Familiei sfinte pentru cele trebuincioase. Nu întrelăsăm şi răspunsul dat la chemarea permanentă privind obolul bisericesc şi patriotic pentru înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului. Drept aceea mulţumim tuturor miluitorilor făcând rugăciune pentru răsplătirea lor cerească. Creştineşte este a purta grijă oricui ar avea nevoie, cu precădere celor bolnavi. În lume mai sunt de înfruntat necazuri şi nevoi şi mulţi sunt cei ce le depășesc. Cuvintele Domnului le sunt încurajatoare: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Cel credincios trebuie să dobândească tăria de a se bucura în încercări, cum spune Sfânta Scriptură: “Întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare”. De fapt Fericirile se încheie cu cuvintele“Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri”. Întru bucurie sfântă împărtăşim toate urările de praznic ca acesta să aducă peste toţi binecuvântarea cerească a Sfintei Treimi, a Tatătul şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi în veci. Amin.
Al vostru, al tuturor, către Domnul rugător,
† T I M O T E I
Arhiepiscop al Aradului
ÎNSEMNARE: Această Pastorală cu nr.2100/2012, având titlul “BUCURIA CRĂCIUNULUI” se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun
Citiți principiile noastre de moderare aici!