Cinci şcoli din judeţ au fost desemnate şcoli „verzi”, după ce elevii unităţilor de învăţământ şi-au înfrumuseţat şcoala cu pomi fructiferi şi butaşi de trandafir. Ca atare, Şcoala Gimnazială Fiscut, Şcoala Gimnazială Caius Iacob Arad, Şcoala Gimnazială Vinga, Şcoala Gimnazială Bârsa şi Şcoala Gimnazială Fântânele au primit fiecare câte cinci calculatoare. „Felicitări tuturor participanţilor, inclusiv profesorilor care au coordonat elevii şi s-au implicat în campania defăşurată de CJA. Aţi dovedit din plin, prin munca depusă, că sunteţi promotorii unui mediu de viaţă sănătos”, a declarat Ioţcu. Emil Otlăcan, primarul din Fântânele, a spus că „ne bucurăm că elevii din cadrul şcolii noastre au participat la acţiunea CJA”. „Sperăm ca această iniţiativă să continue şi în anii următori”, a adăugat şi directorul şcolii din Fântânele. Şi Ioan Negrei, primarul din Vinga, a avut cuvinte de laudă faţă de concursul organizat de CJA: „salut această iniţiativă. Chiar am avut nevoie de aceste calculatoare pentru laboratorul de informatică”.
Calculatoare pentru elevii „verzi” ai Aradului
ARAD. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a înmânat premiile câştigătorilor concursului „Gândeşte verde, vezi verde”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!