Desigur, „alocarea” a fost făcută de către Guvernul Cioloş. „Am arătat în repetate rânduri că PNL foloseşte minciuna politică a pasajelor ca să acuze Guvernul Ponta, am explicat că firmele din camarila PDL nu au acceptat rezilierrea contractului, doar pentru a menţine, la comanda partidului situaţia pasajelor. Cu toate că am demonstrat cu documente, că pe data de 16.04.2014 au fost alocate integral sumele necesare finalizării pasajelor, PDL-iştii arădeni, actualmente PNL-işti, au continuat să mintă că guvernul Ponta şi PSD sunt de vină”, spune Căprar. Acesta susţine că a avut discuţii cu fostul ministru al Transporturilor, care i-a dat asigurări ferme că până în martie 2016 procedurile pentru reluarea lucrărilor la pasaje vor fi gata. „Nici astăzi, după 6 luni, nu ştie nimeni care este situaţia. Iar PNL-iştii arădeni dau vina tot pe PSD, nu pe Guvernul de tehnocraţi, care este tot mai mult unul PNL” . În concluzie, spune Căprar „din punctul meu de vedere subiectul politic numit pasaje este încheiat definitiv, iar PNL se înşeală dacă mai crede că poate câştiga voturi la alegerile parlamentare turnând în continuare minciuni pe această temă. Pentru că arădenii s-au lămurit definitiv cine minte şi cine se face vinovat de blocarea lucrărilor”.
Căprar: să punem punct subiectului politic pasajele Aradului
Căprar: să punem punct subiectului politic pasajele Aradului
Deputatul Dorel Căprar reacţionează la afirmaţia vicepreşedintelui CJA, Sergiu Bîlcea, care a spus că Guvernul Ponta ar fi vinovat pentru nefinalizarea celor două pasaje, deoarece, în 2012, ar fi sistat finanţarea. Ca răspuns, Dorel Căprar a venit cu documente oficiale, care demonstrează că guvernul Ponta a alocat în fiecare an bani pentru pasaje, singurul an în care suma prevăzută este zero fiind anul 2016.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Citiți principiile noastre de moderare aici!