Nu e necesară experienţa, dar munca anterioară într-o fermă constituie un avantaj. Principala cerinţă a postului e ca solicitanţii să fi apţi pentru munca la câmp. În ce condiţii se face angajarea? Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi (în 6 zile, 39 de ore pe săptămână), iar salariul oferit este de 39,48 euro brut/zi. Contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare medicală. Cazarea este oferită de către angajator contra sumei de 1 euro/zi.
Capsunari pentru Spania
ARAD. 750 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpşuni în Spania. Oricine doreşte să „prindă” unul dintre ele poate apela la Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!