Caraibe, dincolo de turism

Tocmai te-ai întors acasă după două săptămâni petrecute în Caraibe. Nu ca tursit, ci ca voluntar în cadrul unui proiect…

BENIAMIN DRAGOŞ: Da, e vorba despre un proiect coordonat de Protecţia Civilă Italiană, finanţat de Uniunea Europeană. Prima săptămână am fost în Barbados, următoarea în Grenada, unde am făcut instruire şi cursuri cu voluntarii şi angajaţii unor organizaţii de acolo. Tematica acestora s-a concentrat pe intervenţia în caz de dezastre. Am discutat despre importanţa muncii în echipă, cum să recunoşti liderul de lângă tine, cum să atragi voluntarii, acordarea suportului psihologic, stabilirea unui program în situaţii de urgenţă etc. Am avut şi o aplicaţie practică, în Grenada, cu muncă în teren, despre cum să construieşti diguri în caz că o parte a insulei este inundată de un râu.

Care este nivelul localnicilor în ceea ce priveşte intervenţia la dezastre?

BENIAMIN DRAGOŞ: Pe partea de prim ajutor de bază, sunt foarte pregătiţi. De aceea am şi fost nevoit să schimb tematica iniţială a cursurilor mele. Trebuia să le vorbesc despre primul ajutor de bază, dar pentru că erau pregătiţi din acest punct de vedere, am decis să abordăm un alt subiect: cum să ţii oamenii uniţi într-un grup, de ce e importantă munca în echipă. Stilul nostru de „predare” a reprezentat o noutate pentru ei, dar conţinutul cursurilor a fost apreciat ca fiindu-le foarte util.

Cât de frecvente sunt dezastrele la ei, în zona Caraibelor?

BENIAMIN DRAGOŞ: Dezastrele au loc anual. Încep la 1 iunie, când debutează sezonul ploios şi ţin până la sfârşitul lui octombrie. Dar lunile cu cel mai mare risc de inundaţii sunt septembrie-octombrie. Nu e vorba însă numai de inundaţii. Ei au patru riscuri: alunecări de teren, inundaţii, furtuni şi erupţie vulcanică.

Cum sunt oamenii pe care i-ai cunoscut în Barbados şi Grenada?

BENIAMIN DRAGOŞ: Dincolo de faptul că sunt negri, localnicii celor două insule sunt oameni extrem de calmi şi de calzi. Sunt oameni care nu se stresează, sunt oameni care vorbesc cu tine cu familiaritate, sunt ospitalieri, te ajută dacă ai nevoie. Şi – am observat la cei cu care am ţinut cursurile – nu au pauză de cafea, ci doar pauză de masă.

Ce le place să mănânce?

BENIAMIN DRAGOŞ: Peşte, pui, orez şi fructe. Nu există masă fără peşte şi pui. Iar în Grenada este un obicei – vinerea peştelui: oriunde te duci să mănânci, ţi se serveşte peşte.

Unde lucrează oamenii? Au locuri de muncă, sunt angajaţi?

BENIAMIN DRAGOŞ: Sunt foarte puţini angajaţi. Locurile de muncă lipsesc pentru că lipsesc firmele care să-i angajeze. Pentru ei, principala ocupaţie e pescuitul sau culesul fructelor.

Şi atunci din ce trăiesc?

BENIAMIN DRAGOŞ: Din peştele şi fructele pe care le vând pe stradă, la turişti. Nivelul lor de trai e destul de scăzut.

Sărăcia aceasta contrastează cu imaginea pe care o avem noi despre Caraibe. O imagine văzută prin prismă turistică…

BENIAMIN DRAGOŞ: Da, e foarte diferit. Una e să fii turist şi să stai la hotel – totul e la superlativ –, dar când ajungi să te plimbi printre oameni, să vezi cu adevărat ce înseamnă Caraibe, e cu totul şi cu totul altfel. E o viaţă grea.

Te-ai reîntoarce acolo?

BENIAMIN DRAGOŞ: Ca turist, să merg într-un resort, da, m-aş mai duce în Caraibe. Dar să locuiesc acolo, niciodată!