Carte cu aroma de mister

ARAD. Titlul „Sălașul avatarilor” devine un ghid pentru dibuirea drumului spre explicarea unei experiențe lirice originale: sălaș – locuință temporară;
avatar – reîncarnat, reîntrupat (vezi și proza eminesciană „Avatariile faraonului Tla”).

Dimpreună, cuvintele ar însemna „locul reîncarnării”, sintagmă ce ne plasează în plină misteriologie – o filozofie magică – de sorginte indiană sau, după mărturisirea autoarei, „mă nasc din yuga în yuga” cf. zeul Krișna.

Dar filosofia are de-a face cu „știința”, nu cu „sufletul”, întrebându-mă atunci cum să căutăm sau de ce să căutăm lirismul, sentimentul, emoția într-un text de filozofie lirică!
De ce totuși ne mângâie ademenitor spre o lectură intelectualizată acest volum de … poezie cu poeme? Ce vibrație ne poate stârni vocabule ca: neoplasmă, ou spiralat, laseri călători, particule agitate, fascicule imperceptibile, AntOM.

Vă invit într-o machetă de percepție pe care aș numi-o Sălașul avatarului, așa cum mi-l închipui eu din pictura cu cuvinte a autoarei. Noi, vizitatorii, suntem întâmpinați de o copertă cu o imagine a pictoriței Mihaela: Gânditorul – arhetipul dobrogean – e așezat pe niște fante de lumină, pe un fel de treaptă dintre albastrul eteric și roșul sângeriu. E simbolul prototipului, a unui arheu în fixația sa în formă. Deschidem coperta – ușa sălașului – unde ne întâmpină glasul explicativ al Mihaelei, avatarul: dânsa pomenește de o „altă realitate” de „existența mea din această viață”, concluzionând „Sunt un avatar”, adică un reîncarnat. Pentru îndoielnici (fiind în plină complicitate aristotelică – „materia își caută necontenit forma”), îl cheamă în sprijin pe acad. Mihai Drăgănescu, specialist în ortofizică, cibernetică, pe Ion Hobana, poet și teoretician SF și literatură de anticipație, pe un arhitect (Mihai Papae) vorbind de tridimensionalitate …etc.

Mai apoi, intrăm în livingul sălașului avatarei, unde plutesc versuri, strofe, poeme, metafore, rime și cuvinte ritmate. Despre ce glăsuiesc mântuitor cuvintele îngrămădite spre mâna cu peniță a autoarei (orice cuvânt e mântuire, dacă nu e imprecație!)? Despre o realitate atemporală și aspațială, despre experiențe avatare, despre spațiul dintre încarnat și neîncarnat, despre timpul dintre formă și eteric, despre trecerea luminii spre forme conturate. Să ascultăm (cititul cu voce): ”În împărăția luminii/Umbrele erau noi/Atât de transparenți/ne încropeam hilar/în semiforme/iar fiecare undă/un jug era …//Atât de prinși/în trei dimensiuni/uităm că noi eram/etern atemporali”.

Atent, într-un colțișor al salonului se află semnul masonic, iar în celălalt diploma de doctor în științe.

Aici Mihaela Muraru – Mândrea, avatara, rostește frânturi oarecum metafizice: „malul timpului”, „tăiș de timp”, „coșmarul cărnii”, „trupurile reintră în planetă”, „marginea substanței”. Bietul cititor – cum am fost și eu – rămâne totuși nedumerit. Netul ne sare în sprijin și aflăm că Mihaela Muraru – Mândrea (3M) e doctor în științe, e membru masonic, are 3 feciori, e ispită de tainele universului și de ordinea lumii.

La plecarea din sălaș, fiecare cititor primește un pliant, cu o postfață, ce-a mai făcut avatarul în poezie, debut, încurajări, evoluție etc. Peste tot arome de lirism și parfum de ficțiune.

Înaintea unei concluzii, vă invit la o esențializare a unei „Întrupări”: „Ciudată devine acest spațiu!/Lumini captate-n goană/Cuteză-a prinde formă/Și consistențe clare//Particule agitate/Își proslăvesc menirea/de-a da contur//Se recompun continuu/Și curg în timpuri calde”.
În concluzie: Mihaela Muraru – Mândrea dispune de vocația lirismului. Știe să scrie, cunoaște taina lirismului, percepe construcția realităților poetice cu cuvinte. Asumarea tematicii ține de curaj și temeritate, explicând metafizic o stare de noncorporalitate a existenței și o trecere eterică, cu voința lui Dumnezeu, prin sălașele ființei. Tematic, sesizăm curajul de a se apropia cu flacăra caldă a lirismului de teorii oculte, de filosofia misterelor, de o perspectivă metempsihotică a vieților. Cartea are un buchet mirositor de eter și metafizic, asupra căruia autoarea expulzează un jet de afectivitate. Mariajul dintre sentiment și rațiune creează o stare de confort pe care ni-l construiește din cuvinte Mihaela Muraru-Mândrea”.