Într-o biografie captivantă ca o poveste, Antonio Forcellino parcurge fulgeratoarea traiectorie a lui Rafael recitind documentele şi mărturiile şi interpretând operele de artă cu ochiul expertului în restaurări. În aceste pagini extraordinare, eliberate în sfârsit de prejudecăţi, Rafael este prezentat fără valurile care i-au făurit mitul, redevenind bărbat şi artist.
Cărţi noi în librării
<p style="text-align: justify;">• „<strong>Rafael. O viaţă fericită” de Antonio Forcellino. </strong>Avid de placere şi cunoastere în aceeaşi masură, Rafael Sanzio ajunge în Roma la douazeci şi cinci de ani, o vrajeşte şi o seduce, în câteva luni devenind cea mai strălucitoare stea de pe firmamentul intelectual. Moartea lui, la numai treizeci şi şapte de ani, lasă oraşul pradă deznădejdii ce urmează dispariţiei acestui admirat şi iubit prinţ al artelor.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
1
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!