aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Cartier nou între două cartiere, în Arad

Cartier nou între două cartiere, în Arad

De Alin Gherasim
la 18 August 2026 07:30 Reactualizat la: 18 August 2026 00:28
13 Comentarii

Cartier nou între două cartiere, în Arad

Terenul pe care ar urma să apară noul cartier, dinspre strada Căprioarei FOTO: GOOGLE
18 August 2026 07:30 Reactualizat la: 18 August 2026 00:28
Un dezvoltator imobiliar își propune să construiască mii de apartamente și sute de case între Sânicolaul Mic și Subcetate, în Hadă.
Scris de Alin Gherasim - Un dezvoltator imobiliar își propune să construiască mii de apartamente și sute de case între Sânicolaul Mic și Subcetate, în Hadă.

Trimite articolul

X
Un dezvoltator imobiliar din Arad și-a propus să „joace” tare pe piața imobiliară din municipiu. În timp ce alți antreprenori construiesc câteva case sau câteva blocuri, acest dezvoltator trece la nivelul următor: mii de apartamente, sute de case și un teren de golf. Într-adevăr, pentru moment, vorbim despre fazele incipiente ale documentației și birocrației necesare pentru demararea acestui proiect, dar încă din start acest antreprenor lasă impresia că vrea să schimbe conceptul de dezvoltare imobiliară cu care a fost obișnuit Aradul până acum. Proprietar pe un teren de peste 40 de hectare, alături de alte persoane, teren care poate fi identificat prin triangulația Sânicolau Mic-Subcetate-digul Mureșului, în zona cunoscută drept Hadă, dezvoltatorul a depus la Primăria Arad documentațiile necesare pentru aprobarea de către Municipalitate avizului de oportunitate necesar pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal. Documentația, întocmită de o firmă de arhitectură din Timișoara, solicită următoarele: „Prezenta documentație de urbanism este elaborată în vederea reglementării unei suprafețe compacte de teren din intravilanul municipiului Arad, prin stabilirea cadrului urbanistic necesar dezvoltării unui ansamblu urban multifuncțional. Documentația stabilește organizarea funcțională, circulațiile, spațiile verzi, echiparea tehnico-edilitară și indicatorii urbanistici, în concordanță cu documentațiile de urbanism aprobate și cu prevederile PUG”.
Mai departe, în documentația depusă spre aprobare la Primăria Arad se specifică următoarele: „Conceptul urbanistic propune realizarea unei structuri urbane multifuncționale organizate în jurul unui nucleu funcțional central cu rol de centru de cartier. Acesta concentrează funcțiuni terțiare și funcțiuni publice, fiind completat de un sistem de spații verzi, agrement și sport. Zonele rezidențiale sunt organizate în relație directă cu acest nucleu, iar rețeaua de circulații asigură accesibilitatea tuturor funcțiunilor și permite dezvoltarea etapizată a investiției. Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Arad, între cartierele Sânicolau Mic și Subcetate, în vecinătatea râului Mureș. Terenul formează o incintă compactă, favorabilă unei dezvoltări unitare și integrării tuturor funcțiunilor propuse. Terenul este delimitat de proprietăți private, drumuri de exploatare și parcele aflate în diferite stadii de dezvoltare. În proximitate se regăsesc cartiere rezidențiale noi, terenuri libere, suprafețe agricole și documentații de urbanism recent aprobate, ceea ce confirmă tendința de dezvoltare a acestei zone a municipiului. Din punct de vedere urbanistic, terenul se află într-o zonă destinată prin PUG unor funcțiuni de parcuri, complexe sportive, recreere, învecinate cu funcțiuni de locuire individuală, iar documentația de față urmărește redefinirea și detalierea reglementărilor pentru dezvoltarea unui pol urban multifuncțional. Poziția terenului, suprafața disponibilă și lipsa constrângerilor majore generate de vecinătăți construite permit realizarea unei dezvoltări unitare, bazate pe mobilitate sustenabilă, rețele de spații verzi și echipare edilitară completă, cu integrarea etapizată a tuturor funcțiunilor propuse”.

Zona vizată de studiul de oportunitate FOTO: GOOGLE

Descrierea proiectului
Firma de arhitectură care a demarat procedurile birocratice detaliază situația actuală: „Incinta este utilizată preponderent ca teren agricol și nu beneficiază de o structură urbană definită. Zona înconjurătoare se află într-o etapă incipientă de dezvoltare, iar infrastructura existentă nu este dimensionată pentru dezvoltările preconizate. Accesul se realizează din strada Căprioarei. Pe latura sudică există rețele publice de alimentare cu apă, canalizare și energie electrică, iar pe latura estică este amplasată o linie electrică aeriană de medie tensiune”.
Mai departe, în documentația depusă pentru obținerea studiului de oportunitate, se precizează: „Rețeaua de circulații propusă are rolul de a transforma actuala structură de străzi locale și drumuri de exploatare într-o rețea urbană coerentă, capabilă să deservească dezvoltarea etapizată a întregii zone și să asigure continuitatea cu circulațiile existente și cele prevăzute prin alte documentații de urbanism”.
Ce propune dezvoltatorul? Ni se explică în acte: „Se propune prelungirea străzii Căprioarei și conectarea acesteia cu strada Tarafului, cu profil stradal de 12 metri si carosabil dublu sens de 7 metri. În concordanță cu PUG, în zonă se propun 2 străzi locale de cartier, cu profil stradal de 18 metri, carosabil dublu sens de 7 metri, piste cicliști uni-direcționale de 1,5 metri”.
Peste 6.000 de locuitori
În documentație se menționează faptul că noul cartier rezidențial ar urma să găzduiască peste 6.000 de oameni, rezultând faptul că va apărea un nou cartier între cartiere, respectiv între Sânicolau Mic și Subcetate. Din documentație aflăm următoarele: „Reglementarea numărului de locuri de parcare aferente fiecărei funcțiuni propuse va respecta prevederile HCLM Arad nr 187/28.03.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza Municipiului Arad. Pentru subzona Z4 – locuințe individuale, parcările pentru vizitatori sunt amplasate in vecinătatea accesului în această zonă și zonei verzi compacte și sunt dimensionate astfel: 148 loturi de locuințe individuale + 15 loturi de locuințe înșiruite = 163 loturi x 25% = 41 – parcări necesare. Parcări vizitatori propuse = 42 locuri, din care 2 pentru persoane cu dizabilități.
Pentru subzona Z5 – locuințe colective medii, se estimează un număr de 46 apartamente, cu suprafața aproximativă de 70 de metri pătrați/apartament – pentru fiecare clădire. Rezultă 46 de apartamente x 1.5 parcări/apartament = 69 de parcări/clădire. 40% din 69 = minim 28 de parcări în interior. Propus: 30 de parcări la interior (în subsol/demisol) și 39 la exterior, din care 2 pentru persoane cu dizabilități.
Pentru subzona Z6 – locuințe colective mari, se estimează un număr de 256 apartamente, cu suprafața aproximativă de 70 de metri pătrați/apartament – pentru fiecare ansamblu de clădiri. 256 de apartamente x 1.5 parcări/apartament = 384 de parcări/ansamblu de clădiri, din care 8 pentru persoane cu dizabilități. 40% din 384 = minim 154 de parcări în interior. Propus: 356 de parcări la interior, distribuite pe 2 nivele subterane, și 28 la exterior. Pe lângă parcările necesare, s-a mai prevăzut un număr cuprins între 54 – 91 de parcări suplimentare amplasate în exteriorul clădirilor. Conform temei de proiectare şi conceptului propus, se estimează un număr total de 1.850 de apartamente, cu o medie de 3 locatari/apartament, și un număr de 163 loturi de locuințe individuale, cu o medie de 4 persoane/lot. 1.898 de apartamente x 3 persoane/apartament = 5.694 de persoane. 163 loturi x 4 persoane/lot = 652 de persoane. Total locuitori = 6.346 de locuitori. Zona verde amenajată – minim 2 metri/locuitor = Zonă verde minim 12.692 metri pătraţi. Zonă verde propusă = 7.536.55 + 8.037.20 = 15.573.75 metri pătraţi”. În plus, sectorul „Sport, agrement și turism” va ocupa un procent de 12,96% din suprafața totală a terenului, după cum urmează: o bază sportivă de 22.501 metri pătrați și un teren de golf de 30.146 metri pătrați, cu spații de cazare.

Modul în care va fi repartizat terenul, conform documentației FOTO: FAN

Utilitățile, la dezvoltator
Terenul avut în vedere pentru acest proiect rezidențial nu beneficiază de utilități. Cu toate acestea, prin studiul de oportunitate, dezvoltatorul imobiliar își asumă să amenajeze toate utilitățile, de la drumuri, la rețele de apă și canalizare, gaze naturale, energie electrică, energie termică și infrastructura pentru colectarea deșeurilor. „Costurile aferente implementării investiției propuse vor fi suportate integral de către dezvoltatorul/dezvoltatorii privați și vor include cheltuielile necesare asigurării cu utilități, realizării construcțiilor preconizate precum și toate lucrările aferente amenajării incintei. Acestea cuprind amenajarea străzilor, a platformelor carosabile și pietonale, a spațiilor de manevră, parcajelor, trotuarelor, acceselor, platformelor de gospodărire comunală și spațiilor verzi, precum și realizarea branșamentelor, racordurilor și rețelelor tehnico-edilitare necesare funcționării investiției”, se arată în documentație.
Se poate modifica
Specialiștii de la agenția imobiliară AcasăArad au dezvoltat subiectul viitorului cartier dintre cartiere și au atras atenția asupra faptului că acest studiu de oportunitate și chiar PUZ-ul care va rezulta de aici ar putea suferi modificări. „Descriem o propunere aflată la primul pas de avizare, nu un șantier. Nimic nu e aprobat. Totul poate suferi modificări. Iar o eventuală aprobare nu înseamnă construcție imediată — și nici exactă. Documentația e la faza de aviz de oportunitate. Adică primul pas din drumul unui PUZ, nu ultimul. Ce urmează, dacă avizul de oportunitate trece? Elaborarea PUZ-ului complet, cu Regulamentul Local de Urbanism. Studiile de fundamentare. Avizele de la toate instituțiile. O nouă consultare publică. Și abia apoi votul în Consiliul Local. Un asemenea proces durează de regulă ani, nu luni”, ne informează cei de la AcasăArad.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
cartier nou ,
dezvoltator imobiliar ,
în Hadă ,
între două cartiere ,
între Sânicolaul Mic și Subcetate ,
mii de apartamente ,
sute de case
13 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. HoHoHo says:
    August 18, 2026 at 10:30 am

    Al cui este terenul ???

    Reply
    • Helmut says:
      August 18, 2026 at 1:23 pm

      A lui Falcă prin interpuși

      Reply
      • Cristi says:
        August 18, 2026 at 11:59 pm

        Stii tu,mai-ciocane?daca stiai DE CE nu ne-ai zis?
        si CE frast ai impotriva?-destabilizatorule..

        Reply
    • Stefan51 says:
      August 18, 2026 at 4:20 pm

      baba cloanta..

      Reply
    • WEST says:
      August 19, 2026 at 1:24 am

      SOROS FRANCEZII COCA COLA SI GAY 🤣

      Reply
      • dacopatul ocupat says:
        August 19, 2026 at 12:06 pm

        si a lui Ursula, Macrou, a reptilienilor și clingonienilor

        Reply
  2. aradean says:
    August 18, 2026 at 1:53 pm

    e chiar langa dig, calea de acces o sa fie prin hada probabil

    Reply
  3. Florin says:
    August 19, 2026 at 1:23 am

    Mor sugeranii de ficați.

    Reply
  4. Grecu says:
    August 19, 2026 at 11:51 am

    Primaria nu in stare sa rezolve canalizarea in Micalaca, dar planuri pentru o zona noua care produce tone de rahat avem…

    Reply
  5. gicufricu says:
    August 19, 2026 at 12:16 pm

    Sper ca se gandeac la parcari ! In fata casei, astfel ca sa incapa 2 masini fara a parca pe trotuar sau sa blocheze jumatate de banda de drum sau chiar o banda intreaga. Asta da nota unui cartier cu adevarat civilizat. Altfel e o mare vraja…

    Reply
  6. Geremy says:
    August 19, 2026 at 1:33 pm

    Vor juca golf cu aia din Fântânele.

    Reply
    • arad says:
      August 19, 2026 at 3:55 pm

      Cu aia de pe Tarafului !

      Reply
  7. alexandrion says:
    August 19, 2026 at 7:04 pm

    Romania si implicit Aradul se depopuleaza, natalitatea este si ea in picaj, surse de venit nu mai sunt in Arad, toata industria a fost pusa la pamant si atunci ma intreb pentru cine se construiesc atatea cartiere de locuinte in Arad ?!

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
    2
    Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
    3
    Eclipsa parțială de soare va putea fi observată gratuit cu telescoape la Cetatea Șiriei
    4
    CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
    5
    Sistemul Electroenergetic Național dispune de resurse pentru acoperirea deficitului de producție după oprirea Unității 2
    6
    Zelenski după ce SUA și Rusia au încheiat un acord privind motorina: Îi face un cadou lui Putin
    7
    Modificări pentru UTA și Corvinul
    8
    Două drone aflate în derivă în Marea Neagră, detonate de scafandrii Forțelor Navale Române
    9
    Calla ajunge în Alfa: noul magazin se deschide joi, 13 august, la ora 09:00.
    10
    Aparatură medicală de 26.500 lei pentru UPU, prin Crucea Roşie

    Mapamond

    Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
    Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina „să aibă un nou lider”, el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters și AFP.

    ARADON Sport local

    VIDEO
    Super victorie pentru FCC UAV Arad la Târgoviște
    Arădencele au avut probleme cu faulturile, au marcat în momentele decisiv și au învins pe terenul marii rivale. 2

    Local

    Fermierii pot cere despăgubiri pentru culturile afectate de secetă, din 12 octombrie
    Fermierii care au avut culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025 pot solicita, începând de luni, 12 octombrie, sprijin financiar de la APIA. Bugetul total alocat depășește 155 de milioane de lei, iar ajutorul poate ajunge la 333 de lei pe hectar.

    Local

    Aproape 300 de elevi arădeni, la lecții de educație rutieră
    Polițiștii arădeni au ajuns în două licee din municipiu pentru a le explica elevilor regulile de circulație și riscurile la care se expun în trafic. Activitățile au avut loc în 7 și 8 octombrie.

    UT Arad

    Prea puţin pentru punct(e)
    UTA a făcut o primă repriză slabă la Botoşani şi s-a întors acasă cu mâna goală. 2

    Local

    GALERIE FOTO
    GALERIE FOTO| Festivalul Toamnei și al Familiei: aproape 1.000 de participanți la parada portului popular
    Muzică populară, dansuri tradiționale, costume din toate zonele județului și aproape 1.000 de participanți la Parada Portului Popular. Așa a arătat ziua de sâmbătă, 10 octombrie, la Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei, organizate pe platoul din fața Consiliului Județean Arad. 2

    Mapamond

    Zelenski după ce SUA și Rusia au încheiat un acord privind motorina: Îi face un cadou lui Putin
    Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. 3

    Mapamond

    Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
    Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.

    România

    Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
    Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.