aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Cartierul Micălaca, mai sigur decât Vlaicu

Cartierul Micălaca, mai sigur decât Vlaicu

la 12 August 2019 07:16

Cartierul Micălaca, mai sigur decât Vlaicu

<p>Secția de Poliție Micălaca a fost inaugurată în anul 2013 Foto: I.C.</p>
12 August 2019 07:16
Cu de trei ori mai puține furturi au fost înregistrate în cartierul Micălaca, în comparație cu zona Vlaicu.
Scris de Ioana Costas - Cu de trei ori mai puține furturi au fost înregistrate în cartierul Micălaca, în comparație cu zona Vlaicu.

Trimite articolul

X

Vlaicu și Micălaca. Două cartiere în care locuiesc zeci de mii de cetățeni ai Aradului.
Și acolo unde sunt mulți oameni, sunt și infracțiuni. Sunt furturi din case, furturi din autoturisme și sunt tâlhării. Cele două Secții de Poliție din Vlaicu și Micălaca au fost înființate – prima cea din Vlaicu, iar a doua cea din Micălaca – pentru a preveni, pentru a combate acest tip de conduite sociale ilegale și a le sancționa atunci când ele sunt constatate de către oamenii legii. Și nu e muncă ușoară pentru polițiștii celor două secții. Potrivit unei statistici solicitate de Jurnal arădean/aradon Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, privind numărul și tipul de infracțiuni cu care s-au confruntat cele două Secții de Poliție în primele șase luni ale acestui an, am constatat că cele mai multe dosare penale au fost înregistrate de către Secția de Poliție Vlaicu. Ceea ce înseamnă ori că în Vlaicu au loc mai multe infracțiuni, comparativ cu Micălaca, ori că polițiștii de aici sunt mai harnici. Un lucru e sigur, în Vlaicu se fură mai mult decât în Micălaca. De trei ori mai mult.

Conform statisticii pusă la dispoziție de către IPJ Arad, în cartierul Micălaca au fost înregistrate 53 de dosare penale pentru furt, iar în Vlaicu au fost înregistrate nu mai puțin de 169 de dosare penale pentru furt. Cel mai des întâlnite infracțiuni în Vlaicu, pentru care au fost întocmite dosare penale, sunt cele de furt din autovehicule, furt din societăți comerciale, furt din locuințe și anexe. Tot în Vlaicu, polițiștii Secției de Poliție, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, au înregistrat mai multe dosare penale – 384 – comparativ cu Micălaca, unde cei de la Secția de Poliție de aici au înregistrat 203 dosare penale. Infracțiunile pentru care s-au înregistrat dosare penale în Vlaicu sunt furt, lovirea și alte violențe, distrugere, infracțiuni la regimul circulației, tâlhărie și amenințare. Tot la această secție de poliție, polițiștii au constatat în flagrant 56 de infracțiuni. Comerțul ilicit este o altă problemă cu care se confruntă polițiștii Secției Vlaicu. Aceștia au aplicat, în primele șase luni ale acestui an, mai puțin de 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de 115.000 lei pentru această faptă, valoarea amenzilor fiind dublă față de aceeași perioadă a anului trecut când polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale privind comerțul ilicit, în valoare de (doar) 60.200 lei. În ceea ce privește contrabanda cu țigări care se desfășoară în Vlaicu, zona Fortuna fiind cunoscută exclusiv pentru faptul că se vând astfel de țigări, reprezentanții IPJ Arad ne-au îndrumat spre un alt serviciu, în a cărui competență intră această infracțiune: „Cu privire la infracțiunea de contrabandă cu țigarete, menționăm că cercetarea penală intră în competența exclusivă a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice”.

6 luni, 2018

Anul trecut, în aceeași perioadă (1 ianuarie – 30 iunie) statistica arăta altfel. În acest interval de timp, polițiștii din Vlaicu au înregistrat 348 de dosare penale, dintre care 189 pentru furt, cu 20 mai multe decât în 2019. Infracțiunile pentru care s-au întocmit dosare penale în 2018 sunt: furt, lovirea și alte violențe, distrugere, infracțiuni la regimul circulației, tâlhărie și amenințare. Totodată, polițiștii au constatat în flagrant 55 de infracțiuni. Cel mai des întâlnite infracțiuni pentru care Secția de Poliție Vlaicu a întocmit dosare penale în primele șase luni ale anului trecut sunt cele de furt din autovehicule, furt din societăți comerciale, furt din locuințe și anexe.

Minus la furturi

În cartierul Micălaca, la Secția de Poliție, în primele șase luni ale acestui an au fost înregistrate 203 dosare penale,
dintre care 53 pentru furt (opt furturi din locuință, 16 din societăți comerciale, șapte din auto, opt furturi de biciclete și 14 alte furturi). În aceeași perioadă a anului trecut, în Micălaca se înregistrau mai multe infracțiuni de furt, numărul acestora fiind aproape dublu: 101 infracțiuni de furt (cinci din locuință, 26 din societăți comerciale, 19 din auto, două furturi de auto, șapte de biciclete, șapte furturi din garaje/boxe/anexe și 34 alte furturi). În ceea ce privește numărul de prinderi în flagrant, polițiștii Secției Micălaca au reușit, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, 32 de prinderi în flagrant, față de 33 în aceeași perioadă a anului 2018. La capitolul infracțiuni cu violență, polițiștii din Micălaca au înregistrat anul acesta în primele șase luni, 24 de astfel de infracțiuni, cu trei mai puține față de aceeași perioadă a anului precedent.

Numărul de polițiști

În ceea ce privește numărul de polițiști care își desfășoară activitatea la Secțiile de Poliție Vlaicu și Micălaca, IPJ Arad ne-a comunicat că „această informație este clasificată, cu nivelul de clasificare <<secret>>”. Potrivit paginii de Wikipedia, cartierul Micălaca are aproximativ 50.000 de locuitori. Despre Vlaicu nu au fost găsite asemenea date.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
cartierul micalaca ,
furturi ,
politia ,
vlaicu
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Scriitorul Andrei Mocuța, în fața publicului cu o nouă carte
    2
    Lionel Messi scrie istorie, cu golurile 17 și 18 la Cupa Mondială, devenind cel mai bun marcator din istoria CM
    3
    Cadrul legal necesar Transelectrica pentru a dispune măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, aprobat de Guvern
    4
    PSD susține învestirea guvernului Veștea. Își asumă coordonarea a nouă ministere și a SGG
    5
    Sportive de la Jandarmerie, premiate de vicele de la CJA
    6
    Motreanu: Poziţia PNL e clară, publică şi consecventă - partidul nu face parte din actuala formulă guvernamentală
    7
    Arestat pentru mai multe furturi din mașini
    8
    Primăria Arad schimbă regulile pentru comercianți și restaurante. Proiectul se află la transparență
    9
    George Călinescu va da numele unei străzi din Pârneava
    10
    Zilele Șiriei – ediția a XIX-a, pe 27 și 28 iunie 2026

    România

    Cadrul legal necesar Transelectrica pentru a dispune măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, aprobat de Guvern
    Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.

    România

    România, țara UE cu cea mai redusă alocare bugetară pe locuitor pentru cercetare și dezvoltare, în 2025
    Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

    Advertorial

    CARBENTA COM devine partener de mobilitate al CSM Oradea
    Carbenta Com - susține performanța în sport!

    Local

    POLITIC. Biodiversitatea nu vine cu interdicții
    Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.

    ARADON Sport local

    Liga 4-Mavros începe cu derby-ul Socodor-Felnac
    ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.

    Local

    22 de comune și un oraș din Arad, „codașe” la digitalizare
    Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat. 2

    ARADON Sport local

    Victor Gârlea apără poarta Unirii Sântana
    SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).

    UT Arad

    Alexandru Meszar reacționează la declarațiile lui Ioan Varga
    ARAD. Declarațiile lui Ioan Varga,  de aseară,  de la finalul meciului CFR Cluj - Tromso, scor 0-5, au tulburat apele, atât pe malul Someșului, cât și cel al Mureșului. 5

    Local

    Cod portocaliu de caniculă în județele Arad și Timiș. Coduri galbene în jumătate din țară
    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în jumătate din țară.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.