aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Câte „păcănele” are Aradul? Doar trei localități din județ le pot „găzdui”

Câte „păcănele” are Aradul? Doar trei localități din județ le pot „găzdui”

De Eugen Rogojan
la 7 November 2025 11:09
5 Comentarii

Câte „păcănele” are Aradul? Doar trei localități din județ le pot „găzdui”

Foto: Freepik
7 November 2025 11:09
În județul Arad, doar trei localități au dreptul de a „găzdui” jocuri de noroc: Arad, Sântana și Vladimirescu. Aproape o mie de aparate funcționează în cele trei localități.
Scris de Eugen Rogojan - În județul Arad, doar trei localități au dreptul de a „găzdui” jocuri de noroc: Arad, Sântana și Vladimirescu. Aproape o mie de aparate funcționează în cele trei localități.

Trimite articolul

X
ARAD. În octombrie, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a lansat Registrul Public al Mijloacelor de Joc, un instrument unic de transparență și control împotriva pieței negre. Platforma digitală aduce, pentru prima dată, transparență totală în ceea ce privește mijloacele de joc de pe teritoriul României, arată cei de la ONJN.
Conform legislației, ONJN avea obligația de aproximativ doi ani să pună la dispoziția publicului acest registru. ONJN a dezvoltat, cu resurse minime, o aplicație cloud-native care pune la dispoziția publicului o hartă interactivă cu amplasamentele mijloacelor de joc autorizate, generează pentru fiecare mijloc de joc un cod QR unic, prin care pot fi verificate informațiile legate de licență, autorizație, locație și starea aparatului și oferă organizatorilor un spațiu privat virtual securizat, unde își gestionează propriile mijloace de joc, sub condiția aprobării de către Direcția de Autorizări a ONJN.
Datele de pe platformă arată că în toată țara sunt în exploatare aproape 48.500 de mijloace de joc – slot machines (păcănele), rulete și aparate de videoloterie. Alte peste 11 mii apar în registru ca fiind scoase din funcțiune. În județul Arad funcționează 819 mijloace de joc autorizate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, conform datelor furnizate de instituție. Practic, un aparat la fiecare 500 de locuitori. Dintre acestea, 7 sunt de tip ruletă, 74 sunt de tip videoloterie, iar 738 sunt slot machines.
Doar în trei localități
Conform unei legi adoptate anul trecut, păcănelele pot funcționa doar în localități cu mai mult de 15 mii de locuitori. Astfel, în județul Arad se încadrează la această categorie municipiul Arad, orașul Sântana și comuna Vladimirescu. De menționat faptul că cele două din urmă nu au 15 mii de locuitori „pe cont propriu”, ci cu tot cu satele componente ale unităților administrativ-teritoriale. Revenind la mijloacele de joc din județ, 733 dintre acestea funcționează legal în municipiul Arad, 50 la Sântana și 36 la Vladimirescu.
Registrul public al mijloacelor de joc dezvoltat de cei de la ONJN permite filtrarea după județ, localitate sau operator, arată statusul fiecărui mijloc de joc, și afișează seria aparatului, compania și brandul care le deține, adresa locației, licența, perioada de autorizare și statusul – dacă aparatul este în exploatare sau scos din funcțiune.
Îl arată pe hartă
„Există două categorii de operatori: Clasa I, cei care exploatează jocurile de noroc; Clasa a II-a, cei care produc, închiriază sau distribuie mijloace de joc. Pentru operatorii Clasa I, registrul afișează: seria aparatului, compania și brandul care le deține, adresa locației, licența, perioada de autorizare și statusul – dacă aparatul este în exploatare sau scos din funcțiune. Pentru operatorii de Clasa a II-a, registrul afișează: seria aparatului, producătorul, adresa unde se află mijlocul de joc și statusul – dacă este în depozit, închiriat sau vândut, inclusiv către cine. Mai mult, de fiecare dată când utilizatorul apasă pe seria unui aparat, acesta este direcționat către o pagină detaliată, unde sunt afișate toate informațiile despre mijlocul de joc, iar aparatul este indicat precis pe hartă”, transmite Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Împotriva jocurilor „la negru”
Începând cu februarie 2026, toate aparatele slot-machine și VLT trebuie să afișeze codul QR emis de ONJN și să fie dotate cu sisteme de geolocalizare, conform Legii nr. 141/2025. Acest cod QR deja se poate genera automat din registru pentru fiecare mijloc de joc și se va testa funcționalitatea încă de acum. Orice persoană va putea scana codul QR al unui aparat și va avea acces instantaneu la informațiile oficiale din registru – o formă de control social și instituțional fără precedent, care face imposibilă funcționarea aparatelor „la negru”.
„Mai are mult de recuperat”
„În doar cinci luni, împreună cu echipa mea, am reușit să facem ceea ce trebuia să fie făcut de aproape doi ani: un registru public, transparent și funcțional. Vorbim despre un instrument unic la nivel european, care face ordine în piață, oferă protecție cetățenilor și descurajează activitățile ilegale. Cu atât mai importantă devine existența registrului, în condițiile în care am introdus în lege și obligația dotării mijloacelor de joc cu coduri QR și sistem de geolocalizare. Vreau să mulțumesc public conducerii ADR care ne-a sprijinit ca acest sistem să fie deja integrat în infrastructura de Cloud Privat Guvernamental. Am făcut acest sistem informatic pentru oameni, pentru statul român și în beneficiul consumatorilor, chiar dacă am simțit presiuni pentru ca acest registru să nu existe. Tot ce am făcut până acum, sistem de autoexcludere în retail, amenzi record, peste 5000 de acțiuni de control, plângeri penale depuse, confiscări ale mijloacelor de joc fără licență, revocări de licențe, suspendări ale platformelor online, modificarea legislației, toate demonstrează că am protejat doar interesele statului român și am prioritizat protecția jucătorilor, impunând o reglementare strictă a pieței. Știu că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc mai are multe de recuperat, după ani în care instituția nu a ținut pasul cu realitățile pieței, însă cred că suntem pe drumul cel bun. Mă bucur că avem parte de sprijin instituțional din partea domnului Ministru Alexandru Nazare, așa că vom continua să construim un cadru solid, bazat pe transparență și responsabilitate. Aceste rezultate nu îmi aparțin doar mie, ci întregii echipe care a muncit alături de mine. Sunt conștient că mai avem multe de făcut, dar ceea ce contează este că, astăzi, ONJN dovedește că se poate schimba și că poate fi o instituție pe care, atât oamenii, cât și statul român, se pot baza.”, a transmis Vlad-Cristian Soare, președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Trimite articolul

X
Taguri:
aplicatie ,
Arad ,
jocuri de noroc ,
judetul arad ,
localitati ,
mijloace de joc autorizate ,
Oficiul National pentru Jocuri de Noroc ,
pacanele ,
platforma ,
registru ,
Santana ,
Vladimirescu
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. zamfir says:
    November 7, 2025 at 1:32 pm

    ar trebui inchise de tot sunt niste porcarii care aftecteaza oamenii prosti…

    Reply
  2. Arad says:
    November 7, 2025 at 1:32 pm

    De asta exista in fiecare satuc uitat de Dumnezeu cel putin 1 incapere cu aparate si bet-uri online?!

    Reply
    • VP1010 says:
      November 7, 2025 at 2:53 pm

      Nu mai există, așa trebuie pe actualele reglementări legale

      Reply
  3. ioan says:
    November 7, 2025 at 4:30 pm

    cartierele Aradului sunt invadate de pacanele, de liniste ce sa mai zicem, mereu galagie, batai, urlete.

    Reply
  4. Carpacii siviolatorii lazarica irlandezul ci tei ioi says:
    November 8, 2025 at 1:15 pm

    Ioi ca aici în Santana gruparea Franța rup gimnastele suflete și case pentru o revigorare financiara

    Reply
  5. Cele mai citite știri

    1
    Viitorul exercițiu financiar european: digitalizare, transport regional și inovație în Vest
    2
    Primarul din Livada, audiat la Parchetul European
    3
    FOTO| Încă cinci săli de clasă și un laborator la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu”
    4
    S.C. Cotta Internațional S.R.L. angajează pentru fabrica din Arad:
    5
    Restricții de circulație pe strada Cornel Radu, până în 24 august
    6
    UTA vinde, din nou, abonamente!
    7
    Rezultatele extragerilor Loto
    8
    Raluca Turcan: În loc să contribuie la corectarea proiectul legii salarizării, PSD preferă să îl saboteze politic
    9
    Ilie Bolojan: Condamnăm ferm încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, pe care o considerăm inacceptabilă
    10
    Trump cere Curții Supreme să permită restricționarea votului prin corespondență

    Angajari ARADON

    S.C. Cotta Internațional S.R.L. angajează pentru fabrica din Arad:

    România

    Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR
    Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că Guvernul pe care îl va propune va avea trei viceprim-miniștri din partea PNL, USR și UDMR, menționând că nu va crește numărul de ministere.

    Local

    Producția de porumb în județul Arad, printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
    Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.

    România

    Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
    Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.

    ARADON Sport local

    Pecica, „on-fire”! Sântana a făcut KO Deva
    Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.

    ARADON Sport local

    Au pus umărul la argintul României la dragon-boat

    Local

    Magic, intens, plin, colorat: „Împreună pentru INTEGRAre!”
    Nouă tineri de la Integra - Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mentale au petrecut câteva zile în tabără la Moneasa.

    România

    Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă
    Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS.

    Local

    Festivalul fARAD revine, cu 22 de proiecții
    11 lungmetraje și 11 scurtmetraje – din care 8 în competiție – vor fi proiectate la Cinema Arta, în cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar fARAD.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.