aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Cei mai merituoşi arădeni au fost premiaţi de Zilele Aradului

Cei mai merituoşi arădeni au fost premiaţi de Zilele Aradului

De Diana Duţu
la 23 August 2023 19:33
1 Comentarii

Cei mai merituoşi arădeni au fost premiaţi de Zilele Aradului

23 August 2023 19:33
Festivitatea de acordare a titlurilor şi distincţiilor din acest an a avut loc la Vechiul Cazinou.
Scris de Diana Duţu - Festivitatea de acordare a titlurilor şi distincţiilor din acest an a avut loc la Vechiul Cazinou.

Trimite articolul

X

Platoul din faţa Vechiului Cazinou din Arad a găzduit, marţi seara, tradiţionala şedinţă festivă a Consiliului Local Municipal (CLM) organizată în cadrul Zilelor Aradului. A fost pentru prima dată când evenimentul a avut loc aici, după ce în anii precedenţi s-a desfăşurat fie la Palatul Cultural, fie în faţa Primăriei, fie în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ.

Şedinţa festivă a avut loc la aproximativ o oră şi jumătate după şedinţa extraordinară a CLM în cadrul căreia aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2023. S-a decis acordarea a nu mai puţin de 20 de premii unor personalităţi cu merite deosebite, pentru contribuţia adusă la promovarea şi dezvoltarea imaginii municipiului Arad.

Gala de la Vechiul Cazinou a fost prezentată de actorii Carmen Butaru şi Bogdan Costea. Ei au dat citire, alternativ, laudatio pentru fiecare personalitate recompensată cu titluri sau distincţii. Ca de obicei, unii dintre laureaţi nu au reuşit să fie prezenţi la festivitate, să-şi ridice premiile. Ceilalţi au fost extrem de emoţionaţi când au ajuns în faţa publicului, au fost felicitaţi de oficialităţile oraşului şi s-au fotografiat cu acestea.

Laureaţii

Creatoarea de modă Eli Lăslean şi istoricul acad. Ioan Bolovan au primit Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad, iar judecătoarea Eugenia Iovănaş a fost recompensată cu Titlu Pro Urbe. S-au acordat 15 Titluri de Excelenţă, din care: 7 în domeniul învăţământului (Ioana Camelia Moler, Ioana Teodora Lung, Ovidiu Mihăieș, Mariana Tomescu, Constantin Miclea, Daniela Monica Cameniță, Olga Iulia Ghinga), 4 în domeniul sportului (gimnastele Andra şi Carina Crainic, culturistul Doru Pescaru, karatista Melissa Marcos, karatistul Adrian Meseșan) şi câte unul în domeniile: artă dramatică (Réka Fekete), artă vizuală (Maria Ódry), presă (Daniel Pavel Scridon) şi sănătate (post mortem – dr. Zeno Moldovan). 2 cupluri de dansatori (Radu Iorgov – Maisei Kallikkott, Darian Ciupuligă – Mara Sabău) au fost recompensate cu Diplome de Onoare.

„Un bun exemplu”

La finalul evenimentului, primarul Călin Bibarţ ne-a declarat: „A fost şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal prin care marcăm în fiecare an, în 22 august, Ziua Oraşului. A fost o şedinţă festivă în care ne arătăm respectul – prin distincţiile acordate – celor care înseamnă şi au însemnat ceva în comunitatea arădeană – şi în semn de recunoştinţă pentru domniile lor, dar şi ca un bun exemplu pentru generaţiile care vin din urmă de a le mobiliza şi a le determina să fie şi să performeze în domeniile de activitate din care vin. Cred că este un lucru bun faptul că de ani de zile se menţine această tradiţie şi distincţiile oraşului se acordă o singură dată în an, cu ocazia Zilelor Aradului, în şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal. E un bun exemplu şi un bun lucru pe care dorim să-l păstrăm şi în anii următori”.

Cuvântul „Cetăţenilor de Onoare”

Imediat după ce a primit Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad, Eli Lăslean ne-a spus: „A fost o seară încărcată de emoţie, o seară foarte specială. Cred că este cea mai frumoasă zi din viaţa mea din ultimii 30 de ani. Uneori am senzaţia că m-am pregătit toată viaţa pentru această clipă. Am venit în acest oraş cu visul unei fetiţe de la ţară care a dorit să înveţe, să cunoască, să se dezvolte, să evolueze şi sunt foarte fericită că am reuşit să construiesc o carieră de succes, am reuşit să fac fericite atâte femei, am reuşit să duc stindardul Aradului în capitala ţării şi nu numai şi am reuşit să fiu o ambasadoare a eleganţei în această ţară. Îmi iubesc arădenii mei şi sunt foarte recunoscătoare pentru această onoare pe care am primit-o în seara aceasta.”

La rândul său, Ioan Bolovan a subliniat: „A fost o seară specială pentru mine pentru că a dobândi acest titlu onorant de <Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad> este un lucru la care foarte mulţi visează, dar pentru foarte puţini se împlineşte. L-am apreciat la valoarea cuvenită pentru că aici, la Arad, mi-am început cariera în urmă cu 45 de ani – am scris primul articol de istorie modernă – şi am rămas de 45 de ani în domeniul specializării istoriei moderne; am primit vestea intrării în academia Română tot aici, la Arad, în urmă cu 5 ani; deci iată că se leagă lucrurile. Acum, primirea titlului a încununat, să spunem, şi o recunoaştere din partea urbei, a locului în care m-am format în tinereţe şi care, indiscutabil, m-a marcat în traseul pe care l-am urmat ca intelectual şi ca istoric. Am avut aici, la Arad, dascăli remarcabili de istorie şi nu numai – regretaţii profesori Vasile Popeangă, Nicolae Roşuţ, Mircea Popa –, colaboratori care au fost modele pentru mine la începuturi de drum ale Liceului Pedagogic pe care l-am absolvit şi care m-au sprijinit în demersurile mele la începuturi. Aşa încât, repet, am primit cu foarte multă bucurie şi am fost extrem de emoţionat atunci când Primăria Municipiului Arad a decis şi mi-a înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al urbei de pe malul Mureşului, oraş care are în inima mea un loc cu totul şi cu totul special.”

Motiv de mândrie

Colegul nostru Daniel Scridon a primit Titlul de Excelenţă „pentru o activitate de presă remarcabilă”. Iată ce ne spune laureatul: „30 de ani! Unora li se pare doar o cifră, altora, poate, o viață de om. 30 de ani bătuți pe muchie în care am slujit un singur crez: <Adevărul>. Actualmente Jurnal arădean-Aradon. Să mulțumesc acum, în acest moment festiv, onorant, ar trebui să rostesc multe nume. De teama de a nu uita pe nimeni nu o voi face. Vreau doar să mulțumesc familiei mele, în special fiicei mele, Dana, care a suportat și a acceptat ideea că jurnalistul nu are zi liberă și nici zi de sărbătoare. El este mereu pe baricade, zi sau noapte, pentru a aduce știrea către dumneavoastră. Cu siguranță de-a lungul vremii, prin cele scrise, am provocat unora supărări, stări mai puțin frumoase, dar asta este menirea noastră, de a reda adevărul. Si, mai ales, de a apăra Aradul nostru drag. Pentru că ne pasă și vrem să strălucească aidoma altor orașe. De aici, uneori, stilul critic, incisiv, deranjant. Sunt mândru că am slujit 30 de ani aceeași cauză, sunt mândru că sunt arădean și, cu modestie și muncă, voi continua să fac ceea ce știu eu mai bine: meseria de jurnalist. Iar pe dumneavoastră vă invit să mă citiți! Să ne citiți, pe mine și colegii mei de la Jurnal arădean – Aradon!”

FOTO | Festivitatea de acordare a titlurilor şi distincţiilor de Zilele Aradului

 

 

Citește și:

Cine primeşte, anul acesta, titluri şi distincţii?

 

Trimite articolul

X
Taguri:
15 Titluri de Excelenţă ,
Arad ,
bogdan costea ,
Călin Bibarţ ,
Carmen Butaru ,
Eli Lăslean ,
Festivitatea de acordare a titlurilor şi distincţiilor ,
Ioan Bolovan ,
Judecătoarea Eugenia Iovănaş ,
Titlu Pro Urbe ,
Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad ,
tradiţionala şedinţă festivă a Consiliului Local Municipal ,
Zilele Aradului
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gustirom says:
    August 23, 2023 at 9:53 pm

    `La GIAGENA Pistru nimic ? Si ea este fromoasa !

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Ducu Bertzi cântă, vineri, în Piaţa Catedralei
    2
    CCR: Legea prin care cresc taxele locale, constituțională
    3
    UTA, trei puncte pentru play-off, cu Petrolul
    4
    Dan Șucu (Concordia): La o populație de 17 milioane ar trebui minim 11 milioane de locuri de muncă, există numai 5. Sunt multe industrii care simt în clipa de față mugurii unei crize
    5
    Două posturi de preot, scoase la concurs în Parohia Sânicolaul Mic
    6
    Direcția Silvică Arad vinde brazi la prețuri mici
    7
    SFATURILE LUI RELI: Vremea poveștilor spuse la gura sobei
    8
    Statele UE aprobă o înăsprire a politicii privind migrația, deschizând drumul către trimiterea de migranți în centre din afara UE
    9
    Președintele Nicușor Dan se întâlnește cu Emmanuel Macron la Palatul Elysee. Este prima vizită oficială în Franța
    10
    Depozitare ilegală de deșeuri la marginea Pădurii Ceala: amendă de 40.000 de lei și obligație de salubrizare

    România

    Dan Șucu (Concordia): La o populație de 17 milioane ar trebui minim 11 milioane de locuri de muncă, există numai 5. Sunt multe industrii care simt în clipa de față mugurii unei crize
    Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.

    România

    Bolojan: Ne dorim adoptarea simultană a pachetelor privind reforma administrației și relansarea economică
    Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.

    Mapamond

    Un oficial militar rus de rang înalt, internat după ce a fost împușcat la Moscova
    Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.

    ARADON Sport local

    CSŞ Gloria FCC UAV, sub panoul Under 13

    Local

    UTA pierde, dar rămâne la un punct de play-off!

    Local

    Festivalul Limbilor și Culturilor la UVVG

    Local

    Apartamentele închiriate în regim Airbnb, în atenția Poliției Locale. Ce riscă proprietarii
    Refuzul înscrierii persoanelor cazate în cartea de imobil constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. 1

    Advertorial

    Idei de aranjamente florale pentru Valentine’s Day de la Floraria Trias

    UT Arad

    UTA, pe fluierul unui arbitru cu care nu a câştigat de doi ani!
    1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.