Ca atare, vine cu o propunere inedită : „ ataşat fiind de valorile moral-creştine, fac apel către bisericile din România şi nu numai, către conducătorii acestora să considere şi să ceară enoriaşilor ca ziua de 21 august să fie una de rugăciune, pentru ca Dumnezeu să se aplece asupra noastră cu îndurare şi să ne rededicăm Lui ca popor creştin. Cred, mai mult ca oricând că nevoia de Dumnezeu este tot atât de actuală ca şi în multe alte momente de răscruce prin care România a trecut, în istoria ei” . Ciupe se referă la decizia Curţii Constituţionale privind demiterea lui Traian Băsescu. „Soarta României se află din nou pe muchie de cuţit. Construcţia sistemului de control total, începută cu mult timp în urmă şi-a găsit în persoana lui Băsescu Traian cel mai potrivit vector de perfecţionare, ajungând în aceste zile să aşeze instituţii ale statului la cheremul unei minorităţi. În plan politic, aflându-mă de partea celor 7,5 milioane de cetăţeni români, în calitate de membru al Partidului Naţional Liberal (PNL), mă declar solidar cu tot ce înseamnă decizie care duce la democratizarea reală a ţării”, spune Ciupe .
Ciupe propune zi de rugaciune
Reactualizat la:
ARAD. Vicepreşedintele PNL Arad, Ionel Ciupe, consideră că ziua de 21 august 2012 va fi de importanţă crucială pentru români.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!