Orașul nostru are o zonă arhitecturală protejată, în care nu se poate interveni decât cu autorizații (în plus față de cele obișnuite) de la Primărie. Un ansamblu urban ce cuprinde clădiri vechi de un secol, în cazul cărora lucrările de reabilitare se fac după niște reguli stricte. Sau, cel puțin, în teorie așa ar fi. Realitatea este, însă, alta.

Ajutor, sau suprataxare?
În ultimii ani, în comparație cu orașele din vecinătate, foarte puțini proprietari de clădiri din zona protejată s-au încumetat să își restaureze proprietățile. Mai că îi poți număra pe degete. La vecini, situația diferă, proprietarii din zonele istorice fiind obligați – și ajutați – de primării să își aducă proprietățile într-o stare bună. La noi, însă, proprietarii sunt doar taxați dacă nu o fac, impozitele crescându-le cu până la 500%.

Exemplu negativ
Totuși, așa cum spuneam, sunt câțiva care s-au încumetat să își restaureze clădirile. Unii au făcut-o ca la carte, respectând toate regulile impuse se autorități și…de bunul simț. Alții, însă, au făcut-o că să fie făcută. Astăzi vă vom prezenta câte un exemplu din fiecare categorie.
Pentru secțiunea de „Așa nu!”, am ales o clădire a cărei restaurare a fost proaspăt încheiată. Este vorba despre imobilul aflat la numărul 15 în Piața Mihai Viteazul. Inclus în Lista Monumentelor Istorice, edificiul în stil neobaroc, cu demisol și parter, a fost construit în anul 1902. Fațadă bogat ornamentată, intrare excentrică cu feronerie și poartă de lemn masiv. Doar că proprietarii s-au gândit să o restaureze. Și bine au făcut, am zice, însă rezultatul lasă de dorit.

Culori de…bâlci!
Arhitectul care a coordonat lucrarea de reabilitare a clădirii – nu se știe cine – a ales o serie de culori care nu se află deloc în armonie cu cele ale clădirilor din vecinătate, prea aprinse, prea vii, bătătoare la ochi. Partea și mai proastă este că cei de la Primăria Municipiului Arad au aprobat proiectul de reabilitare a fațadei, astfel că muncitorii au trecut la treabă. Rezultatul poate fi văzut de către trecători, deoarece la finele săptămânii trecute a fost demontată schela. Poarta de lemn masiv și feroneria executată excelent de sub gang au dispărut, însă sperăm că doar temporar, până vor fi restaurate și ele. Sperăm și că nu vor primi culori la fel de țipătoare ca și restul clădirii…

Partea frumoasă
Și pentru a nu rămâne cu gustul amar, am reușit să găsim și o lucrare de restaurare făcută corect, în municipiul Arad. Tot în zona protejată, tot în „Ansamblul Urban al Municipiului Arad”. Pe Bulevardul Decebal, colț cu strada Unirii, în imediata vecinătate a Colegiului Național „Moise Nicoară”, găsim ceea ce a fost cândva „Vila Dr. Groszmann”, conform vechilor cărți poștale. Clădirea, construită în anul 1890, este și ea inclusă în Lista Monumentelor Istorice. În stil neobaroc, edificiul are stucaturi bogate atât pe fațadă, cât și în interior, iar feroneria este de calitate, specifică perioadei respective.

Restaurare corectă
Acum ceva vreme, clădirea a intrat într-un amplu proces de restaurare și, din fericire, lucrurile au fost făcute respectând standarde înalte. Lucrarea este de calitate, clădirea arătând acum, când șantierul este aproape de final, impecabil. De menționat este faptul că investiția aparține unui operator de servicii de telecomunicații care operează în patru țări ale Europei. Cel mai probabil, aceștia vor folosi edificiul construit acum peste o sută de ani pe post de clădire de birouri.

O altă față a orașului
Vom reveni și cu alte exemple, atât negative, cât și pozitive, cu intenția de a îi „trage de urechi” pe cei care sluțesc patrimoniul construit al municipiului Arad, dar și de a îi felicita pe cei care își alocă resursele pentru a oferi orașului o față frumoasă.