ARAD. Nu Teatrului Vechi. Nu Turnului de Apă. Nu fostei Fabrici Marta. Nu Cazionului. Primăria Arad (sau, după caz, Consiliul Județean) nu mai cumpără niciunul dintre aceste imobile cu valoare istorică și culturală pentru Arad. Laudele și intențiile bune nu au lipsit din „decorul” administrației locale pe când aceasta se erija în salvatoare a istoriei, iubitoare de valori. Dar lucrurile s-au blocat mereu fie la bani, fie la neînțelegeri cu proprietarii, fie la lipsa unei legislații favorabile pentru astfel de achiziții. În tot acest timp, administrațiile din Oradea, Sibiu sau București au cumpărat unele imobile de valoare și le-au transformat în muzee, clădiri reprezentative ale diverselor instituții din subordine, școli etc. În opoziție, parcă, cu aceste orașe, la Arad curg proiectele de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune asupra unor monumente istorice.

Un astfel de proiect se regăsește pe odinea de zi a ședinței de Consiliu Local Municipal Arad de vineri, după ce un proiect similar a fost votat de către aleșii județeni luna trecută într-o ședință de CJA. Nu ne-am fi oprit la acest proiect, sunt cu zecile în fiecare ședință CLM, dacă obiectul neexercitării dreptului oferit Primăriei Arad nu ar fi fost Teatrul Vechi, un simbol al Aradului, un subiect vechi șidureros pentru iubitorii orașului și al moștenirii culturale.

Primul teatru permanent construit din piatră de pe teritoriul actual al României se va alege cel mai probabil și cu refuzul aleșilor municipali de a ajunge în patrimoniul Aradului, urmând fie să se degradeze tot mai tare până se va prăbuși asemeni clădirii din vecini, fie să fie cumpărat – așa cum speră autoritățile – de către un binevoitor iubitor de cultură, care se va strădui, așa cum va ști, să-i păstreze (și) profilul.

Oportunitatea de a cumpăra o astfel de clădire emblematică nu ți se oferă în Occident în fiecare zi, deși autorităților arădene li s-a tot ivit ocazia, însăde-a lungul timpului oferta s-a transformat într-un război între proprietar și primar. Primarul s-a schimbat, dar războiul pare să fi rămas, timp în care clădirea se degradează și mai mult. Votul de vineri vine să arate parcă, încă o dată, că Aradul nu-și merită trecutul, iar visele de Capitală Culturală Europeană au trecut atât de repede precum au apărut.

Alte clădiri abandonate

Revenind la intenția de achiziționare a Teatrului Vechi, refuzul de a duce la bun sfârșit acest demers – indiferent de justificările mai mult sau mai puțin valabile (lipsa banilor, un buget orientat mai mult spre problemele create de COVID, sumele imense care ar trebui să fie investite în clădire pentru a putea fi folosită, prezența unui investitor privat salvator al Aradului) – e doar refuzul de a crede în valorile Aradului, în trecutul lui, folosit mereu când vine vorba de prezentarea orașului. Acest refuz nu face altceva decât să ne amintească de alte clădiri pe care Aradul ar fi urmat să le cumpere, dar nu le-a mai achiziționat niciodată.

Primăria Arad a vorbit în trecut de achiziționarea Turnului de Apă, de exercitarea dreptului de preemțiune la Cazinoul Arad, ba chiar de cumpărarea fostei Fabrici Marta. Toate, clădiri importante pentru Arad și istoria lui. Ba chiar și pentru economia orașului, cea din trecut, dar și cea viitoare. Unele proiecte au trecut chiar prin CLM, dar fără succes. Altele au intrat în discuție tot în forumul de decizie al Aradului. Acolo au și rămas, la capitolul intenții bune.

Arta trece la vaccinare

Ultimele investiții culturale din Arad despre care ne amintim sunt vechi și au legătură cu modernizarea și redeschiderea vechilor cinematografe ale Aradului. Numai că și aceste investiții, lăudabile, ba chiar lăudate la acea vreme de importanți actori culturali români, au fost grav „avariate”, fiind transformate astăzi, sub forma unei noi palme date culturii, parcă, în centre de vaccinare. Nu negăm importanța deschiderii de centre de vaccinare, în situația pe care o traversează astăzi lumea întreagă, dar ne e greu să credem că, în tot Aradul nu s-au găsit alte săli pentru vaccinare decât de abia revigoratele cinematografe, care mai găzduiau din când în când, când legea le permitea, puținele personaje frumoase ale Aradului care se încăpățânează să mai creadă încă în povești.

Refuzul Consiliului Local Municipal de vineri în ceea ce privește Teatrul Vechi vine ca încă o palmă dată culturii, pe care nu au reclamat-o prea mulți.

Cei care mai speră

Printre cei care au sărit în salvarea Aradului și a Casei Hirschl a fost scriitorul Gheorghe Schwartz, care s-a adresat autorităților arădene în speranța că va schimba decizia nemiloasă a renunțării la achiziționarea imobilului. Iată ce spunea premiatul scriitor arădean într-un material preluat de mass-media:

„Acum, orașul este profund îngrijorat pentru soarta Teatrului Vechi, un simbol de neînstrăinat al urbei și, drept urmare, am lansat un Apel – Petiție pentru salvarea, restaurarea și rămânerea acestei emblematice clădiri istorice în patrimoniul orașului și a locuitorilor săi. La apelul meu au răspuns peste 2000 de oameni – nu numai actuali locuitori ai Aradului, ci și din alte colțuri ale țării, chiar și de peste hotare. Lista a rămas deschisă și – iată! – este completată în continuare zi de zi. Mai multă lume a propus ieșirea în stradă pentru Teatrul Vechi. Eu cred că, mai ales în vremuri de pandemie, demonstrațiile nu sunt recomandate, lucrurile putându-se repara mai ușor printr-o atitudine deschisă și democratică. De asemenea, am cerut ca domnii consilieri care au votat – cu majoritate de voturi – renunțarea la dreptul de preempțiune să explice de ce au făcut-o. Poate au motive pe care nu le știm, dar ar trebui să le știm. Nu am primit vreun răspuns de la nicio autoritate publică și de la niciun partid politic. Acesta este un semn clar că lupta pentru Teatrul Vechi trebuie să fie dusă de societatea civilă. (Noi nici nu ne dorim politizarea subiectului. În mod inevitabil, politica se schimbă. Aradul rămâne). Cum a fost publicată Ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Municipal, unde au fost incluse și acceptarea sau refuzarea dreptului de preempțiune pentru numeroase spații, vă rog să includeți și Teatrul Vechi pe această listă. Și să permiteți să asiste la acest vot cui dorește. Oricum, Teatrul Vechi se (mai) află în Arad… Orice amânare poate duce la demolarea de la sine a edificiului! Domnule Președinte și Domnule Primar, arădenii sunt hotărâți să-și apere până la capăt tradiția și simbolurile”.

Speranța moare, ce-i drept, ultima. Poate nu vineri, însă. Consilierii USR PLUS au precizat într-un comunicat de presă că vor vota pentru achiziționarea monumentului istoric. Pe surse, se spune că PSD va vota așijderea.

Istoric

Teatrul Hirschl a fost prezentat constant în pliante și cărți despre Arad drept „un reper pentru localnici și peregrinii străini”, menționându-se mereu faptul că „este atestat istoric că în Arad a funcționat primul teatru permanent, construit din piatră, de pe teritoriul actual al României”.

Clădirea Teatrului Vechi, parte a Casei Hirschl, este amplasată pe Str. Gheorghe Lazăr, nr. 1-3. Este un edificiu cultural ridicat în stil neoclassic, tipic anilor 1816 – 1817, prin inițiativa și cheltuiala personală a comerciantului Iacob Hirschl. În arhivele orașului Arad există date certe cu privire la inaugurarea acestui Teatru: luna mai a anului 1817.

În noiembrie 1817, pe scenă a performat o trupă de teatru german condusă de Cristofor Kun. Un eveniment de seamă a fost consemnat aici în 27 februarie 1818: reprezentarea unui prim spectacol în limba română de către elevii Preparandiei Arădene, acest eveniment fiind printre primele reprezentații teatrale în limba română de pe teritoriul actual al României.

Pe scena teatrului a mai urcat și un nume de legendă al teatrului european al epocii, Déryné Széppataki Róza (1793-1872). Din păcate, Teatrul Hirschl și-a închisporțile în 1873, pentru ca în 1874 să se deschidăprima stagiune în sala mare de spectacole din actualul Teatru Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Teatrul Vechi a fost revigorat în urmă cu câțiva ani și pentru câțiva ani de Ovidiu Balint pe vremea când acesta conducea Casa de Cultură a Municipiului, prin fermecătorul „Undergound”. Atmosfera de atunci a mai rămas parcă să bântuie și acum curtea casei Hirschl și a Cafenelei LiterareJoy’s.