Astfel, anul şcolar 2012-2013 este singurul în care unii copii se mai pot înscrie direct în clasa I, în funcţie de vârstă şi de frecventarea grădiniţei. Clasa pregătitoare face parte din învăţământul primar şi este obligatorie, cu specificarea că nu se vor da note, fiind vorba mai mult de educarea apetenţei pentru învăţătură şi acomodarea cu atmosfera de şcoală. Înscrierile în grupă se fac pentru copiii de şase ani, în cadrul unui calendar strict. Toate şcolile vor avea o circumscripţie, iar copiii din aceasta vor fi înscrişi în mod obligatoriu, însă există şi posibilitatea înscrierii copiilor în şcoli din alte circumscripţii, conform anumitor criterii. Şcolarizarea în grupa pregătitoare o vor face profesorii de învăţământ primar (învăţători). „Pe parcursul clasei pregătitoare copilul nu va primi note sau calificative, ci la final de an se va face o evakuare sub forma unui raport scris întocmit de cadrul didactic de clasă. Prin acest raport, părinţii vor afla gradul dezviltării fizice şi psiho-intelectuale, nivelul utilizării limbajului, disponibilităţile de comunicare ale copilului, respectiv informaţii privind nivelul capacităţilor de învăţare şi atitudinea copilului faţă de învăţare”, a concluzionat Gondor.
Clasa zero intra in vigoare
ARAD. Deputatul Marius Gondor a dorit să facă unele precizări legate de introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut, în România, cu 24,4% în decursul lunii februarie a acestui an faţă de perioada similară din 2025, marjă în care autoturismele „electrificate” au raportat o diminuare de 3%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni.
Local
Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii femeilor aflate în situații vulnerabile va avea loc sâmbătă, 14 martie, în organizarea asociațiilor Cavalerii Templieri Sfântul Martin – Comanderia Arad OSTSM și Lions Club Arad.
Local
Artistul fotograf Mircea O. Boran își celebrează parcursul artistic printr-o expoziție aniversară, care îl va aduce în prim-plan și pe fiul acestuia.
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!