Emil Monția s-a născut în satul Șicula, județul Arad, o străveche așezare, situată în apropierea localității Mânerău a lui Ion Vidu, iar de aici, ajungând pe Mureș, se află situată localitatea Seliștea, locul de baștină a compozitorului Sabin Drăgoi.

O familie cu şase fraţi

Maestrul Monția a trăit în perioada 25.12.1881/06.01.1882-16.02.1965, anul acesta comemorând 51 de ani de la moartea sa.

A venit pe lume într-o familie cu șase frați, tatăl său, Florian Monția, de profesie preot, fiind căsătorit de două ori. Prima soție a preotului a fost Maria Cure. După decesul timpuriu al acesteia, Florian Monția s-a recăsătorit cu cu Maria Demetrovici din Arad. Din prima căsătorie au rezultat doi băieți, Cornel și Isaia, iar din cea de-a doua căsătorie i-a avut pe Emil (compozitorul), Iustin, Coriolan, fiica Aurora și Aurel.

De la vioara lăutarului

Anii copilăriei lui Monția au fost sensibilizați de melodiile acompaniate de vioara lăutarului șiculan Didianu, primul său dascăl. A făcut școala primară în satul natal, a urmat clasele liceale la Arad (anul I-II) și la Timișoara, unde de altfel, își ia bacalaureatul în 1899, studiind în același timp vioara, armonia și teoria muzicii cu instructori muzicali militari. Studiază dreptul la Academia din Oradea, între anii 1899-1903, ultimul an îl face la Cluj, iar în 1905 obține doctoratul. În timpul serviciului militar la Viena (1903-1904), Monția studiază folclorul, compoziția și pianul, cu profesorii Scărlătescu, Mandicevschi și Gradner.

Şiria, satul adoptiv

Între anii 1905-1906, Monția își făcea practica în avocatură la Tinca, Arad și Lipova. În 1906 se căsătorește cu Mărioara Doje din Lipova, o binecunoscută pianistă, iar în 1907 își deschide propria sa cancelarie advocațială la Șiria, aceasta devenind localitatea sa adoptivă până la moarte. În primul război mondial, Monția este mobilizat și trimis pe frontul galițian. Între anii 1864-1934, compozitorul este ales în Marele Sfat Național Român, având ca scop participarea la lucrările de pregătire ale Marii Adunări Naționale, înființat la sugestia lui Vasile Goldiș.

În creaţia lui Monţia

Și-a împletit laborios profesia de avocat cu pasiunea sa nestrămutată pentru compoziție și folclor. Amintim câteva din colecțiile sale muzicale: 111 culegeri, publicate în 1927 de Societatea Compozitorilor Români,121 doine și cântece poporale românești, aranjate pentru voce și pian, needitată, dedicată lui George Enescu în 1931, de care îl lega o cordială amiciție, colecția 202 doine și cântece poporale pentru voce și pian, needitată. Au fost tipărite individual 101 romanțe și cântece eroice pentru voce și pian și 23 cântece, compoziții proprii pentru voce și pian. Monția a făcut aranjamente muzicale pe versurile următorilor poeți: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Șt. O. Iosif, Lucian Emandi, Maria Cunțan, Octavian Goga, etc.

Creația monțiană mai cuprinde cinci opere: Ileana, Haiducul Cercel, Moștenitorul, Peștera din munți, iar cea mai reprezentativă dintre acestea, e de departe, Fata dela Cozia.

Prin creația sa muzicală, inspirată din totalmente din muzica de aur a poporului român, dar și din istoria acestuia, avocatul și compozitorul Emil Monția, rămâne așadar, unul dintre cei mai de seamă ctitori ai școlii muzicale românești.

„Povestea fetei”

Printre documentele din colecţia Complexului Muzeal Arad (fondul Emil Monţia) se află şi o poezie scrisă de compozitor „Povestea fetei”, din care cităm: „A fost odată ca nici când/A fost ca o mândră fată/Cu ochi-n lacrimi, tot plângând/Atât de minunată.//Vărsa la lacrimi ca-un pareu/Plângea cu ziua-ntregă/Și nime nu știa ce reu/De inima-i se legă.//S-au strâns și babele din sat/

De deochi ca să-i descânte/Dar baiul nu i-l au aflat/Nici că ce fel de plâns e”.

Laura Mateș