Apelurile de sesizare a furturilor au ajuns la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad, care au procedat la rezolvarea cazurilor. Potrivit jandarmilor, şapte persoane (cu vârste cuprinse între 16 şi 60 de ani), au fost observate în timp ce furau de pe rafturi diferite produse alimentare şi nealimentare. În majoritatea cazurilor produsele furate erau ascunse în îmbrăcăminte. Într-una din situaţii, produsul furat a fost ascuns în ambalajul unui alt produs plătit la casa de marcat iar, în altă situaţie, pe un cântar a fost cântărită o cantitate mai mică de fructe şi legume, decât cea existentă în ambalaje. În toate situaţiile, persoanele au trecut de casele de marcat însă, fiind observate, au fost oprite la ieşire. „Jandarmii au întocmit în aceste cazuri actele necesare începerii urmăririi penale, persoanele depistate fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul, în valoare totală de peste 1.000 de lei, a fost recuperat”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Arad.
Complexurile comerciale din Arad, luate cu asalt de hoti
ARAD. Nu mai puţin de şapte furturi au fost sesizate la sfârşitul săptămânii trecute în complexurile comerciale din Arad, fiind înregistrate prejudicii în valoare de peste 1.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
1
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!