Acompaniat la pian de Liudmila Orlova, Roman Kisselef susține acest recital („Je chante”) și în cadrul Festivalului de Teatru „Amifran”, așa cum a făcut-o de atâtea ori în ultimii ani. O prezență placută și reconfortantă pe care fanii acestui fidel al festivalului francofon o așteaptă cu nerăbdare.
Concert de muzica franceza
ARAD. Duminică, 26 octombrie, de la ora 21, la Cafe Boeme, Roman Kisselef ne va încânta cu un concert de muzică în limba franceză.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Citiți principiile noastre de moderare aici!