Confesiuni in numele tatalui

ARAD. Salonul roșu al Teatrului Clasic „I. Slavici” a intrat, vineri după-amiază, în vremea „ciumei roșii comuniste” la lansarea primei cărți de poezie a scriitorului Horia Ungureanu: „În numele tatălui”.

Aflat și pe post de moderator, poetul Vasile Dan s-a arătat încântat să vadă „atâta lume la un eveniment cultural” și a avertizat auditoriul că este vorba de „o carte neobișnuită”, „cu un nume din rugăciunea Domnească”.

Pentru a intra în atmosfera cărții, actorul și dramaturgul Ioan Peter Pit a lecturat, cu binecunoscutu-i har, câteva poezii din proaspătul volum.

Scriitorul Gheorghe Schwartz declară public că, deși îl știe pe Horia Ungureanu de peste 40 de ani: „Îl cunosc mult mai bine acum”. „Este o carte foarte sinceră de amintiri care vorbește despre traumele copilăriei” și concluzionează că „volumul acesta este o descătușare”.

„Am citit această carte cu mare emoție pentru că, vă spun sincer, m-am cam regăsit în ea”, și-a început prezentarea, în stilu-i caracteristic, cu o minuțioasă analiză pe text, criticul literar Gheorghe Mocuța. El este de părere că avem de-a face cu „o confesiune a omului cerebral: «Vine o vreme»” care „sugerează necesitatea de a te împăca cu trecutul printr-o carte”. Este „un trecut convertit în literatură” iar „poemul «În numele tatălui» este ultimul refugiu al destinului literar al lui Horia Ungureanu”.

Revenit în postura de critic, Vasile Dan consideră că este „o carte mai specială ca formă lieterară” și „pe cât e de subțire pe atât e de bogată în trăire sufletească”. „Cartea m-a înfiorat – a mărturisit președintele Filialei Arad a USR. Descopăr un om tremurâd de emoție față de ceeea ce avea a spune” despre fiul unui preot de țară (care refuză să tragă clopotele la moartea lui Stalin) și „un doasar care-l va urmări toată viața”. „Toată această succesiune de episoade tensionate și emoționante curg natural în această carte” care „are valoare”. „Totuși de ce a trebuit să sufere copilul?” Aceasta este „marea problemă care se ascunde în cartea lui Horia Ungureanu”. „Este o confesiune lirică – a concluzionat Vasile Dan – o carte cu totul deosebită care închide un cerc în opera sa”.

Apoi, Horia Ungureanu a adus mulțumiri publicului (numeros și elevat – „uau!”), prezentatorilor („nu știu dacă-i așa de valoroasă cum spun ei”) și a mărturisit cum „s-a născut această carte”: „S-a scris cumva de la sine, am avut impresia că cineva îmi dictează cuvânt cu cuvânt. Eu am purtat zeci de ani povara întâmplărilor pe care le găsiți în această carte. Sper că acum m-am eliberat”. El a încheiat citind – vizibil emoționat – câteva poeme dedicate tatălui și mamei. Și a fost răsplătit cu sincere aplauze.

 

Ca la pită

În final a fost, așa cum se obișnuiește, ședința de autografe. Numai că în salonul Roșu s-a făcut o coadă, precum era la pâine, în vremea Roșie comunistă. Dar nu s-a întâmplat să nu ajungă, că Horia Ungureanu avea câte o carte (cu semnătură) pentru fiecare.