Tema Congresului este ,,Căutaţi pacea şi urmăriţi-o’’ (1 Petru 3:11), programul se va desfășura în intervalul orelor 9:30 – 16:10, şi va cuprinde mai multe momente importante printre care:
• la ora 10:00, tema „Iehova, izvorul adevăratei păci’’ arată care este unica sursă de unde putem primi pace; • la ora 11.05, va fi prezentată cuvântarea publică cu titlul: „Cum întrece pacea lui Dumnezeu orice gândire?”, cuvântare ce sublinează modul în care ne ocroteşte pacea lui Dumnezeu; • la ora 14:55, tema „Cei ce urmăresc pacea au aprobarea lui Iehova” arată foloasele de care au parte cei ce promovează pacea.
Congresul mai cuprinde: cântări, rugăciuni, dedicare şi botez, rezumatul „Turnului de veghere”…
Congres de Circumscripţie la Martorii lui Iehova
ARAD. La Expo Internaţional Arad va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, Congresul de Circumscripţie al Martorilor lui Iehova, la care vor participa în jur de 1000 de persoane.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!