PSD a confirmat astfel un mandat de succes, care a condus la alcătuirea USL, câştigarea alegerilor locale şi a alegerilor parlamentare şi obţinerea poziţiei de prim-ministru. Congresul a fost un eveniment de forţă, care a subliniat faptul că PSD este în acest moment cel mai important partid din România, cu cei mai mulţi reprezentanţi în administraţia locală, cu cei mai mulţi parlamentari. Totodată, a fost subliniată unitatea USL, prin prezenţa la Congres a liderilor Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Chiar dacă a fost făcut anunţul oficial al participării separate la alegerile europarlamentare, liderii USL au arătat viabilitatea susţinerii alianţei. PSD a arătat ca un partid capabil că îşi asume propria istorie şi să aprecieze oamenii care au făcut istoria acestui partid, ca Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Pe de altă parte, PSD este un partid în continuă evoluţie şi schimbare. Congresul a fost orientat în mod clar spre viitor, cu proiecte serioase pentru restructurarea partidului şi pentru modernizarea României. Două rezoluţii importante votate se referă la revizuirea Constituţiei şi la regionalizarea României. Sunt două proiecte care pot conduce la înbunătăţirea actului politic şi administrativ, la înbunătăţirea vieţii românilor. PSD a ieşit întărit din acest Congres, pregătit să facă faţă provocărilor perioadei următoare” a spus preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.
Congresul PSD, din perspectiva aradeana
Reactualizat la:
ARAD. Peste 50 de reprezentanţi ai PSD Arad, delegaţi şi invitaţi, au participat vineri şi sâmbătă la Congresul partidului. „Victor Ponta a obţinut logic un nou mandat de preşedinte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
9
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!