Consilierii din cadrul Serviciului de Probațiune Arad, alături de cei din alte 33 servicii de probațiune din țară (București, Ilfov, Braşov, Suceava, Vâlcea, Maramureş, Teleorman, Sălaj, Tulcea, Dâmboviţa, Botoşani, Argeş, Vrancea, Cluj, Bistriţa Năsăud, Buzău, Covasna, Alba, Timiş, Neamţ, Sibiu, Galaţi, Satu Mare, Iaşi, Bacău, Mureş, Olt, Prahova, Mehedinţi, Giurgiu, Hunedoara, Dolj) şi-au întrerupt activitatea în mod spontan în data de 20 ianuarie 2016, protestul fiind în desfăşurare şi astăzi, 21 ianuarie 2016, până la înregistrarea unei reacţii favorabile şi urgente din partea Ministrului Justiţiei la revendicările acestei categorii profesionale.
„Intrarea în vigoare a noilor Coduri penal şi de procedură penală şi a Legilor de executare (începând cu 01.02.2014) a adus o schimbare de filozofie a pedepsei, astfel încât accentul s-a mutat de pe pedeapsa închisorii pe pedepse şi măsuri educative executate în comunitate, toate aceste noi atribuţii fiind preluate de către serviciile de probaţiune. Creşterea fulminantă a obligaţiilor profesionale nu s-a corelat însă cu suplimentarea schemelor de personal, cu recunoşterea drepturilor profesionale şi cu asigurarea unor condiţii adecvate de muncă pentru angajaţi. Serviciul de Probaţiune Arad avea la sfârşitul anului 2015 în evidenţa sa 1109 persoane care au săvârşit infracţiuni (în privinţa cărora s-au întocmit evaluări pentru individualizarea judiciară a pedepsei ori în privinţa cărora instanţele au pronunţat hotărâri judecătoreşti de condamnare / sancţionare penală în manieră neprivativă de libertate), ceea ce înseamnă o creştere de 100% faţă de anul 2014 şi de 300% faţă de anul 2013”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, supravegherea în comunitate a acestor persoane se realizează de către doar 4 consilieri de probaţiune, ceea ce înseamnă că fiecare angajat gestionează aproape 300 de cazuri de persoane care au săvârşit infracţiuni. Acest volum exagerat de muncă (de 6 – 10 ori mai mare decât media din alte ţări europene) raportat la penuria resurselor umane şi precaritatea condiţiilor materiale în care se desfăşoară această muncă, precum şi la nerespectarea drepturilor salariale şi nesalariale, face ca sistemul de probaţiune din România să se situeze în stare de colaps instituțional.
„Pentru sublinierea discrepanţei, relevăm faptul că, în prezent, numărul persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi care se află în evidenţa serviciilor de probaţiune din România (peste 53.000 de persoane de care se ocupă 350 de angajaţi) este mult peste numărul persoanelor care se află în evidenţa penitenciarelor (aproximativ 40.000 de deţinuţi de care se ocupă 12.000 de angajaţi). Problemele cu care sistemul de probaţiune din România se confruntă au fost aduse la cunoştinţa Ministerului Justiţiei, în diverse forme (memorii, statistici, informări, întâlniri de lucru, proteste, inclusiv greva foamei), însă ele nu s-au constituit niciodată într-o prioritate reală pentru minister. La problemele noastre am primit doar declaraţii formale de susţinere. Nici un demers nu s-a finalizat. Aceasta în condiţiile în care permanent mesajul factorilor de decizie este acela ca sunt preocupaţi de asigurarea siguranţei cetăţenilor, ori sistemul de probaţiune, tocmai în acest scop a fost creat: să contribuie la siguranţa cetăţeanului, prin administrarea sancţiunilor şi măsurilor penale alternative la pedeapsa închisorii”, se precizează în comunicatul de presă.
În acest moment – spun consilierii – apreciem că soluțiile amiabile au fost epuizate. Încetarea activității reprezintă singura modalitate prin care putem atrage atenția asupra situației grave în care ne aflăm.
Consilierii din cadrul Serviciului de Probaţiune Arad şi-au întrerupt activitatea
Consilierii din cadrul Serviciului de Probaţiune Arad şi-au întrerupt activitatea
Consilierii din cadrul Serviciului de Probaţiune Arad, alături de cei din alte 33 de servicii de probaţiune din ţară, şi-au întrerupt astăzi, 21 ianuarie, activitatea, în mod spontan.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!