Copacii au fost împrejmuiți cu borduri, stratul de nisip a fost așezat şi se aşteaptă acum turnarea stratului de asfalt. Luni nu era însă niciun picior de muncitor pe șantier. Cel mai probabil principalii vinovați sunt Sfintele Sărbători și vremea cețoasă și rece care îți intră în oase. Dar nu-i nicio grabă, potrivit declaraţiei din 23 noiembrie a primarului Gheorghe Falcă, la vizita pe şantierul unde vor fi amenajate parcările, termenul final pentru lucrare era unul vag… „În cursul anului viitor”.
Contur la parcări pe Poetului
Contur la parcări pe Poetului
Lucrările la locurile de parcare de pe strada Poetului, lângă gardul Cimitirului Eternitatea, avansează. Încet.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Local
Din lungimea totală de 4 kilometri a șoselei, pe 2,5 kilometri e nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!