Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuță, decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport, ne-a declarat: „În frumoasa Aulă a Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad a avut loc o activitate mai deosebită, fiind vorba despre acțiunea intitulată «Copiii ne colindă», la care au participat copii de la liceele și școlile din municipiul Arad, cum ar fi Școala „Aron Cotruș”, Colegiul Preparandia „Dimitrie Țichindeal” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Cu acest prilej am avut și o întâlnire pe tema datinilor și obiceiurilor de pe meleagurile arădene, despre care a vorbit etnologul Rodica Elana Colta, de la Complexul Muzeal Arad. În cadrul acestei manifestări ample s-au prezentat diverse obiceiuri și datini de pe Valea Mureșului și de pe Valea Crișului, în fața publicului care ne-a onorat cu prezența la această primă manifestare de acest gen organizată de facultatea noastră, la sugestia prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest «Vasile Goldiș»”.
Copiii ne colinda
ARAD. Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul UVVG, a organizat, zilele trecute, în Aula „Ștefan Cicio Pop”, programul „Copiii ne colindă”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
Local
Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal.
Local
Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!