ARAD. Zilnic se vorbește despre lipsa personalului medical, despre epuizarea medicilor și asistentelor angrenați în lupta cu noul coronavirus de aproape zece luni, oameni care fac eforturi supraomenești pentru a face față volumului mare de muncă, în condițiile unui sistem sanitar suprasolicitat și tot mai sufocat de numărul mare de pacienți.

Acești oameni, fie că lucrează în spitalele COVID sau suport COVID, deservesc ambulanțe, fac trierea bolnavilor sau preiau cazurile în regim de urgență, sunt priviți deseori drept eroii pandemiei, pentru că reușesc să fie alături de semenii lor, chiar și atunci când aproape și-au atins limitele.

Nimeni nu vorbește însă despre o parte a personalului medical, în mare majoritate femei, cadre medicale – medici și asistente – care încă de la începutul pandemiei își desfășoară activitatea la intrarea în țară, în cele două puncte de frontieră de la Nădlac. Femei care lucrează în schimburi de câte 12 ore, schimburi de zi și de noapte, în containere metalice în care vara e mult prea cald, iar în lunile de iarnă nu-i chip să te încălzești, pentru a asigura triajul epidemiologic la intrarea în țară. Cadre medicale detașate acolo, de aproape zece luni pentru a face o treabă pur birocratică – în fapt completarea unor hârtii și declarații – pentru care pregătirea de specialitate în domeniul medical nu are nicio relevanță. Medici și asistente care, în loc să poată veni în sprijinul colegilor din spitale, „plimbă” hârtii între tonetele DSP și cele ale Poliției de Frontieră.

24 de ore neîntrerupte

Despre ce înseamnă munca „în câmp deschis” și despre situațiile cu care se confruntă zilnic personalul DSP din vămi, ne-a vorbit medicul Geanina Potolea, care lucrează în cel mai aglomerat punct de frontieră din județul Arad, și anume PTF Nădlac II, încă din luna martie.

„Am ajuns la capătul puterilor, mai ales de când a venit frigul este cumplit. De când cu reintroducerea Spaniei și Italiei pe lista galbenă, e o adevărată nebunie. În ultima tură de noapte, n-am stat cinci minute. Am avut peste 600 de carantinați: unii vin pentru decese în familie, dar cei mai mulți se întorc de la muncile agricole, cu preponderență din Spania. Vin cu autocarele, câte 70-80 de persoane deodată și noi suntem două sau trei pe schimb, dacă avem noroc. Am rămas și 24 de ore la muncă, atunci când nu a fost personal suficient. Și pentru fiecare persoană trebuie să completăm declarația de carantinare cu nume, prenume, CNP, domiciliul de carantinare, țara din care vine, o serie de date, cu care trebuie să ne deplasăm, pe urmă, înapoi laPoliția de Frontieră. Nu contează că plouă, am stat cu hainele ude pe noi și 12 ore pentru că efectiv nu am avut timp să ne schimbăm”.

Ca la ușa… cortului

O altă problemă o reprezintă atitudinea cetățenilor români întorși în țară, mai ales la auzul faptului că trebuie să stea în carantină cel puțin zece zile. „Oamenii nu înțeleg că și noi îndeplinim niște ordine și avem o legislație de respectat. Nu pot să reproduc modul în care ne agresează verbal, când le spunem ce au de făcut. Mulți refuză carantinarea, ne amenință, ne înjură, scuipă, nici nu vă pot spune ce ne aud urechile. De când s-au aglomerat din nou vămile, am solicitat sprijinul jandarmilor, pentru că ne este efectiv teamă”, spune Geanina Potolea.

La cererea personalului medical, a fost montat și un cort al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad tocmai pentru ca oamenii să nu stea în frig, în ploaie și vânt până la terminarea procedurii. Cort care a fost folosit de către unii concetățeni de-ai noștri pe post de toaletă și pe care tot cadrele medicale l-au curățat pentru că efectiv nu se putea sta în interior.

O altă problemă este necunoașterea legislației, fapt care crează de multe ori discuții interminabile: „Vin străini cu documentele necesare și ai noștri habar nu au despre prevederile legale. Mai ales femeile care vin de la îngrijit bătrâni – trebuie să aibă contract de muncă și test COVID efectuat în ultimele 48 de ore, și le lipsesc de cele mai multe ori, documentele”, ne relatează medicul Potolea.

Cel mai mare of al lor însă este tipul de activitate desfășurat în punctele vamale, care nu are nimic în comun cu pregătirea lor medicală. „Facem hârtii și atât. Hârtii pe care le poate face, până la urmă, oricine. Ni se pare că suntem o resursă umană, momentan irosită pentru activități birocratice, de care sistemul medical chiar ar avea nevoie în spitale. Unde mai punem că suntem doar femei și pentru a ne descurca cu unele persoane avem nevoie de ajutorul jandarmilor, fapt ce nu are logică, din punctul de vedere al gestionării resursei umane,” mai precizează interlocutoarea noastră.

O provocare logistică

Referitor la acest subiect, Horea Timiș, directorul DSP Arad precizează: „DSP gestionează 80% din intrările în țară pe partea de Vest, cu cinci puncte de frontieră unde se face triajul epidemiologic în condiții foarte grele. Avem cel mai mare număr de personal medical din țară angrenat în această activitate, o adevărată provocare logistică pentru un DSP subdimensionat. O parte din personal este angajat direct, făra concurs, cu sau fără experiență, iar o parte este detașat de la școlile închise și trimis direct în vamă. Orice om are nevoie de o minimă perioadă de adaptare, ceea ce la noi nu se întâmplă; se face o minimă instruire, apoi sunt trimiși direct în focul acțiunii. Nu puteam face față fără sprijinul Poliției de Frontieră sau jandarmilor. Pentru o femeie este foarte greu în vamă, începând de la transportul, cu o oră înainte, din Arad spre vamă, purtarea echipamentului de protecție, grija să nu te infectezi la un volum atât de mare de persoane cu care se intră în contact, programul de 12 ore, frigul – mai ales noaptea – și nu de puține ori înjurăturile și amenințările conaționalilor noștri. Este o muncă grea și trebuie să respectăm efortul pe care îl fac colegii din sistemul de sănătate, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea – vamă, DSP, spital sau medici de familie”.