Bărbatul şi-a omorât fosta iubită, cu care avea împreună un băieţel în vârstă de doi ani, în maşină. A sugrumat-o până când acesta n-a mai respirat. Deşi aveau un copil împreună, cei doi nu erau căsătoriţi şi de o perioadă erau despărţiţi. Bărbatul s-a întâlnit cu fosta sa iubită sâmbătă seara pentru a discuta despre copilul lor. Criminalul era nemulţumit că nu îşi vedea des băiatul care era în grija mamei. În urma discuţiilor avut, bărbatul şi-a ieşit din fire şi a sugrumat-o pe mama copilului său. A aruncat corpul neînsufleţit al femeii la ieşirea din Arad pe drumul ce duce spre Şofronea, în tufişuri, lângă un canal. Sora victimei a sesizat poliţia, duminică dimineaţa, în legătură cu dispariţia acesteia. Oamenii legii au dat de urma criminalului, l-au dus la audieri, iar acesta şi-a recunoscut fapta şi i-a condus pe poliţişti la locul unde a abandonat cadavrul.
Criminalul de la Sofronea, dupa gratii
Reactualizat la:
ARAD. Arestat preventiv pentru 29 de zile pentru omor. Judecătorii au decis astăzi, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, să emită un mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului care şi-a sugrumat fosta iubită în maşină, iar apoi i-a aruncat cadavrul lângă un canal de pe şoseaua Arad-Şofronea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!