Apărut cu o elegantă copertă, sugerând un plai al Apusenilor, volumul beneficiază de o prefață de peste 20 pagini, un eseu de exegeză atentă, care identifică coordonatele esențiale ale textelor lirice din volum. Aflăm că acest „fiu al Munților Apuseni” provine din satul Sohodol („dealul cu har”) de lângă Câmpeni, că este măcinat de doruri după „strigătul munților”, după „umbrele strămoșilor”, după „ritualurile rurale și montane zilnice”, după „mirosul aerului din copilărie” etc.; concluzionează prefațatoarea (C. Adamescu) că „nimic nu lipsește poemelor ca să fie perfecte”. Atât de tranșanta afirmație e, poate, un răspuns (prea) curajos la chiar îndoiala autorului exprimată în titlu „nu știu dacă sunt …” și – cred eu – în locul celor trei puncte ar (putea) figura cuvântul „POET”. Pentru că dincolo de seducția tematică, de muzicalitatea armonioasă a versurilor, de arhitectura clasică a poemelor, Nicolae Nicoară – Horia e marcat/ obsedat de alte două motivații lirice: DORUL și condiția POETULUI. Nostalgia montanului strămutat la câmpie (de la Sohodol la Arad) a căpătat configurația lirică a dorului, un stimulant pentru rezonanțe emoționale: „Mi-e dor de Roua de la Sohodol/ De-o sete sfântă gura mea e arsă!/ Mă fură gândul, ce sublime obol,/ Spre Apusenii cei rămași Acasă …”.
În orice situație experiențială, vremelnicia aduce poetului o stare tulburată de „mirosul de fân” și de „mirosul de coasă”, căci printre brazdele de fân, amestecate „cu stelele din cer”, vuiește pădurea de brazi și de tei, copleșind privirea cu „atâta floare”. Dorul „cel bolund” (adică neastâmpărat) îi stimulează „DORINȚA” (un cuvânt derivat din „dor” – un specific sentiment al durerii cauzate de plăcere ori a plăcerii motivată de tristețe); dorința esențială a Poetului este de „a locui” în „Poezie”: „Așa îmi vine, Doamne, să m-ascund/ Într-un Cântec tânăr și „bolund” …/Cu tine, Poezia mea, vorbesc acum”.
Nostalgia e animată de amintirea părinților (elegii tulburătoare pe care le-am regăsit la poeta din Pecica, E. Pete Ponta) a satului montan, a strămoșilor săi eroi (Horea și Iancu), a copilăriei cu amirosurile sale pădurene și a pășunilor din poenile apusene.
A doua dimensiune e cuprinsă în poemele „ARTE POETICE”, acelea care îndrăznesc să dea răspuns pozitiv îndoielii din fraza „nu știu dacă sunt …”. „Cuvântul” e animat și reprezintă „cheia de boltă” a întregului volum. „E atâta poezie-n mine”, afirmă N. Nicoară – Horia, iar când o revarsă în scriere (în „POEME”), poetul e fericit, cuvintele fiind pline „de harul divin”. Poetul „scrie cu lumină clară”, fiind inspirație și har: „Acum, se uită-n ochii mei o floare,/ Știu ce gândește, ce visează ea,/ Parfumul ei și mângâie și doare –/ Da! asta este poezia mea”!
Nicolae Nicoară-Horia trăiește poezia, viața sa diurnă și nocturnă „s-a mutat în cuvânt”, versifică ușor și își regăsește cadența lirică în spațiul montan al nașterii sale, care-i generează stări lirice tensionate. Are temeiuri demonstrate să-și depășească discreția, fiind necesar un timp mai plin pentru promovarea textelor sale, începând cu o selecție riguroasă și cu reconsiderarea încrederii depline în calitățile sale poematice. Poate avea încredere în ceea ce Florin Bănescu, neuitatul prozator arădean, a rostit despre el: „născut cu aleasă haruire”.
O concluzie
Concluzia mea este că Poematicul și-a identificat destinul cu scrisul, sensul vieții e sensul poeziei. N. Nicoară – Horia trăiește poetic și se înșiruie stilului liric practicat de Ioan Alexandru, A. Păunescu, M. Beniuc, Gr. Vieru. Are înzestrare pentru muzicalitate, pentru versificație armonioasă și pentru construcții lirice entuziasmante. O parte însemnată din poeme place, încântă, inducând o stare de tonifiere și de echilibru emoțional. Cuvintele folosite pentru textualizare lirică dispun de o savuroasă prospețime, au disponibilitate pentru armonie și pentru ecouri alegorice. I s-ar putea reproșa inspirația din convenționalitate banală, din situații amăgitoare, care dau impresia unor ciorne, a unor exerciții de bucătărie. (ex.: Cod portocaliu, Rugă pentru cei plecați din țară, Câți ani ai, Horia?, Praful, Contemporană, Poezia nu e bugetară, Poezia nu e meserie, Timp grabnic, Vălceaua …).
Citiți principiile noastre de moderare aici!