CTP merge la privaţi
ARAD - Primăria vrea să înstrăineze
managementul Companiei de Transport Public, dacă
găseşte firme interesate să se lupte cu
problemele unei instituţii care îşi trece
în cont mai ales subvenţii şi pierderi. Un
proiect stufos, menit să facă paşii necesari
delegării pe trei ani a gestiunii serviciului de
transport public local, a fost pus ieri la
transparenţă de Primărie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!